La Editura Cartea Românească, în colecţia “Hors Collection”, va apărea volumul “Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi” de Matei Vişniec. „Citind Cabaretul cuvintelor, veţi afla de ce cuvântul eu nu vorbeşte nici o limbă străină, de ce cuvântul întotdeauna este un monstru şi de ce cuvântul întoarcere trebuie strecurat întotdeauna cu grijă în buzunarul hainei sau al pardesiului.”, a scris autorul.
Din toate punctele de vedere, “Cabaretul cuvintelor” este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă.
Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întâlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cât de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitându-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv…
„Citind Cabaretul cuvintelor, veţi afla de ce cuvântul eu nu vorbeşte nici o limbă străină, de ce cuvântul întotdeauna este un monstru şi de ce cuvântul întoarcere trebuie strecurat întotdeauna cu grijă în buzunarul hainei sau al pardesiului.
Veţi mai afla, cu puţină răbdare, de ce trebuie să vă fie milă de cuvântul rău, cum vă puteţi face de cap în cuvântul poem şi cum să recunoaşteţi pe stradă, după silueta sa fină şi înaltă, cuvântul dorinţă.
Veţi mai descoperi în această carte câteva reguli de comportare la masă când sunteţi invitaţi acasă la cuvântul utopie. Veţi putea conversa, de asemenea, cu cuvântul tăcere şi veţi mai afla detaliile unui imens scandal izbucnit după ce cuvântul tandreţe a fost prins în pat cu cuvântul lentoare.
Luaţi cu dumneavoastră această carte când plecaţi în vreo călătorie în timp sau spre sine, când luaţi trăsura, trenul sau aeroplanul, când traversaţi frontiere exterioare sau interioare: arătaţi această carte la toate ghişeele unde stă omul la coadă pentru a înţelege ceva despre cuvintele care îl locuiesc şi veţi fi primiţi în lumea lor gratuit.” (Matei Vişniec)
[…] La editura Cartea Românească a apărut, în 2012, o carte de Matei Vişniec intitulată “Cabaretul Cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”. Pe spatele cărţii, cartea este descrisă astfel: “Din toate punctele de vedere, “Cabaretul cuvintelor” este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă. Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întâlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cât de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitându-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv… (s.m.)” (restul descrierii, aici). […]