În perioada 14-16 septembrie 2012, la Muzeul Național al Țăranului Român din Bucureşti va avea loc Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri. Expoziţia va fi deschisă până pe 16 septembrie 2012, între orele 10:00 – 18:00. Luni este închis.
“Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri din 2012” păstrează structura anilor trecuţi şi rămâne un târg mic care îşi doreşte să fie mai aproape de atmosfera unui praznic, de celebrare a uneia dintre cele mai importante sărbători ale ortodoxiei: Înălţarea Sfintei Cruci, în 14 septembrie.
Obiectivele târgului: Recontextualizarea şi reconstituirea meşteşugului urmărind calitatea tehnicii, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia ţărănească, dar şi inovaţii care să nu se îndepărteze excesiv de canon, evitarea serializării industriale pentru scopuri comerciale.
Recuperarea fragmentară a unui teritoriu dominat de o inflaţie agresivă a prostului gust şi a ignoranţei, ca reacţie la suprasaturarea pieţei cu obiecte de cult de proastă calitate, deturnate de la sensul iniţial.
În cadrul târgului vor fi prezentate prăznicare, sfinţi protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinşi din cetele îngereşti, Crucea în variante ne-împuţinate, toate închipuite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care au ca sursă meşteşugurile iconarilor şi ale artiştilor.
Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri de anul acesta propune, în cadrul seriei de expoziţii Portret/ Atelier, trei studii de caz: Adriana Boerescu, Angela Ludoşanu şi Nicu Muntean.
Iconarii invitaţi au un traseu interesant atât din unghiul meşteşugului, cât şi din perspectiva contextului în are ei s-au format şi au lucrat. De la studii de artă, la descoperiri şi dezvoltări autodidacte, de la tentaţia picturii occidentale, la descoperirea autenticităţii trăite a icoanei ortodoxe, drumul lor dezvăluie căutări şi reconstituiri personale ale meşteşugului Icoanei. Ca şi în seriile precedente, portretul iconarului va fi dublat de atelierul său într-o construcţie expoziţională mai apropiată demersului eseului şi al experimentului.
Finisajul expoziţiei va fi însoţit de lansarea celor trei caiete Portret/Atelier şi de un concert de muzică psaltică susţinut de Grupul Nectarie Protopsaltul, pe 16 septembrie, la ora 17:00.
Grupul Nectarie Protopsaltul este unul dintre cele mai prestigioase coruri de muzică bizantină din România. Fondat în 2001 şi condus în primii ani de Valentin Gheorghe, Grupul este dirijat din 2008 de Sabin Preda, lector la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Grupul a înregistrat până acum 9 CD-uri şi a susţinut zeci de concerte, singur sau ca invitat în festivaluri (Festivalul Archaeus, Festivalul de Muzică Veche, Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri de la Muzeul Ţăranului, Romania in Advent – ICR ş.a.), în România, Italia, Elveţia şi Scoţia. De asemenea, a participat la numeroase slujbe în biserici de mir şi mănăstiri din întreaga ţară şi din Sfântul Munte.
.