ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă deschiderea noii stagiuni teatrale cu „DOM JUAN” de Jean Baptiste Poquelin de Molière, în zilele de sâmbătă 29 septembrie şi duminică 30 septembrie, de la ora 19.00, la sala din strada Batişte. Spectacolul este semnat de Victor Ioan Frunză, iar scenografia îi aparţine Adrianei Grand.
De-a lungul timpului, peste 3 000 de opere teatrale şi muzicale au adus pe scenă mitul lui Don Juan. Molière, Mozart, Byron, Puskin, Shaw, Kierkegaard, Max Frisch, Strauss sau Montherland i-au conferit un statut canonic. În montarea lui Victor Ioan Frunză, Don Juan este omul care nu admite ordinea prestabilită a lumii iar istoria seducătorului prin excelenţă este asociată unei policromii tematice: trădarea, destinul, moartea, banii, paternitatea şi bătrâneţea.
Pe lângă punerea în scenă a celebrului mit, spectacolul reprezintă şi un experiment care vizează reabilitarea valorilor breslei teatrale, dezvoltarea artei actorului şi a relaţiei dintre Teatru şi Cetate. Montarea piesei „Dom Juan” s-a derulat în paralel cu o cercetare asupra modalităţilor interpretative, punând în valoare atât diversitatea cât şi unicitatea artei actorului. Spectacolul are trei versiuni, cu distribuţii multiple iar publicul va putea vedea trei viziuni diferite asupra rolului Dom Juan, datorate actorilor George Costin, Adrian Nicolae şi Alexandru Ion precum şi două interpretări radical diferenţiate ale personajului Sganarelle, realizate de Sorin Miron şi George Costin. Rolul Pierrot este prezentat, de asemenea, în trei interpretări distincte: Vlad Purdel, Adrian Nicolae şi Sorin Miron. „Victimele” lui Dom Juan – Charlotte, Mathurine şi Dona Elvire – dispun şi ele de câte două variante scenice, propuse de Nicoleta Hâncu şi Sabina Brânduşe. Actorul Marius Bodochi are o apariţie specială în rolul Dom Louis, tatăl lui Dom Juan.
Detalii pe www.arcub.ro şi www.facebook.com/ArCuB