Vineri, 14 septembrie 2012, ora 15.30, la Cărtureşti MŢR (Bucureşti) va avea loc o nouă întâlnire a Clubului Filantropia, unde se vor lansa revista Secolul 21, nr. 1-6/ 2012, Şcoala sociologică de la Bucureşti – Monografişti, echipieri, număr realizat de Sanda Golopenţia, profesor emerit, Brown University – SUA şi volumul Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise, de Anton Golopenţia (1917–1950), ediţie îngrijită de Sanda Golopenţia Ruxandra Guţu Pelazza şi Lidia Bradley, introducere şi note de Sanda Golopenţia, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2012.
În cadrul lansărilor vor lua cuvântul: Alina Ledeanu, director, Secolul 21; Theodora-Eliza Văcărescu, sociolog; Florentina Ţone, sociolog; Ionuţ Butoi, sociolog; Marcel Popa, director, Editura Enciclopedică; Zoltán Rostás, sociolog; Dumitru Sandu, sociolog. Moderator: Şerban Anghelescu, etnolog
Clubul Filantropia se compune din etnologi, antropologi, sociologi, psihologi, iubitori de oameni vii, de teme la fel de vii şi de aprige dezbateri. În librăria Cărtureşti MŢR (LA NUIELE), începând din 2009, se produc lansări – dezbateri de carte etno-socio-psiho-demo…