Duminică, 23 septembrie 2012, de la ora 12.00, se va vernisa la Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Hereşti, Judeţul Giurgiu, expoziţia “Piatra şi fierul”. Coordonator: dr. Georgeta Roşu. Expoziţia va fi deschisă până în ziua 1 septembrie 2013, de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00. Luni este închis.
Publicul va putea admira atât construcţia, unicul monument de arhitectură civilă românească datând din sec. al XVII-lea, ridicat în întregime din piatră de talie, şlefuită, cât şi un important patrimoniu din fier, aramă, argint de utilitate casnică.
După ce, anul trecut, expoziţia Piatra şi lutul a prezentat relaţia pietrei cu lutul, evidenţierea tuturor tehnicilor de modelare şi ornamentare, precum şi tipologia ceramicii tradiţionale din România, vom prezenta acum relaţia piatră –metal (fier, argint, aramă), punând în valoare atât varietatea categoriilor de obiecte lucrate din metal, cât şi principalele domenii (gospodărie şi practicarea unor meşteşuguri) în care acestea se regăsesc. Privirea publicului se va îndrepta, cu siguranţă, spre atelierul de fierar de la sfârşitul sec. al XIX-lea, spre vasele de bulion sau magiun, spre frigările pentru o oaie sau pentru un viţel, dar şi spre siniile, tingirile, ibricele din aramă atât de folosite în bucătărie… Va fi inclus în expunere un important patrimoniu liturgic: cruci, candele, cădelniţe, cazan de botez, sfeşnice, potire etc.
Evenimentul va fi însoţit de o serbare câmpenească la care vor fi prezentate şi mâncăruri preparate după reţete tradiţionale alese din cartea Bucate încercate, de Horia Bernea (desen) şi Georgeta Roşu, precum şi de un concert al grupului Trei Parale – muzică veche românească, muzica hanurilor şi a curţilor boiereşti din sec. XVIII-XIX.