La Editura Humanitas, în colecţia “Portrete în dialog”, a apărut volumul “Breviar pentru păstrarea clipelor” de Alexandru Paleologu şi Filip-Lucian Iorga.
„Ce tulburătoare plutire-n trecut, ce senzaţie de levitaţie în chioşcul din livada de vişini a istoriei îţi dau amintirile lui Alexandru Paleologu! […] Evocările «conului Alecu» alintă mustrător, ne eliberează şi ne împovărează, ne umilesc şi ne înalţă la iluzia blazonului.“ (Dan C. MIHĂILESCU)
„Diferenţa de vârstă, prima care atrage atenţia, promite un dialog între generaţii şi, de ce nu, între două lumi, dialog în care legătura distrusă de atâta vreme, dintre România precomunistă şi România de astăzi, mai bătrână prin experienţă, dar mai tânără prin ignoranţă, să se poată reface pe cale convivială, afectivă. Mai important decât evocările în sine este tonul în care e făcută, aproape întotdeauna, această pledoarie pentru trecut: deloc «paseist» la modul didactic şi dojenitor, cu o mulţime de aparteuri autoironice şi cu uimitoare vorbe de spirit care pot să califice o situaţie dramatică de viaţă cu eleganţă, fără patetism.“ (Doris MIRONESCU)
ALEXANDRU PALEOLOGU s-a născut la 14 martie 1919, în Bucureşti, într-o veche familie boierească. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi eseişti români, critic literar, diplomat şi om politic marcant. Licenţiat în drept al Universităţii din Bucureşti. Referent la Comisia română pentru aplicarea armistiţiului (1944-1945), ataşat de legaţie în Ministerul Regal al Afacerilor Străine (1946-1948). Căutat de Securitate, reuşeşte să scape şi trăieşte în clandestinitate până în 1956, în oraşul Câmpulung, devenind un apropiat al lui Constantin Noica. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, secţia artă veche (1956-1959). Arestat şi condamnat, în lotul Noica-Pillat, la paisprezece ani de muncă silnică (în 1959). La eliberare (prin decret de graţiere), în 1964, este reintegrat la acelaşi institut, secţia teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1967), secretar literar al Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti (1967), redactor la Editura Cartea Românească (1970-1976). După 1989, s-a implicat în viaţa publică şi în politică: ambasador al României în Franţa (în 1990 a fost demis după ce şi-a afirmat opţiunea pentru forma monarhică de guvernământ şi după ce s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Uni versităţii, declarându-se „ambasador al golanilor”), senator (1992-2004). S-a stins din viaţă la 2 septembrie 2005, în Bucureşti.
Filip-Lucian Iorga s-a născut în 1982, la Bucureşti, ca descendent al unui vechi neam de moşneni ialomiţeni, Bărbuleştii din Poiana, înrudiţi prin alianţă cu familii ca Străjescu, Mavrogheni, Rosetti, Haşdeu, von Kraus. A absolvit Colegiul Naţional Spiru Haret din Bucureşti în anul 2001 şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specializarea Istorie – Limba şi literatura engleză, în 2005. În vara lui 2004 a absolvit Universitatea Internaţională de Vară a European College of Liberal Arts (ECLA) din Berlin (instituţie aflată sub egida Bard College din Statele Unite ale Americii). După un stagiu de pregătire la Universitatea Paris IV Sorbona din Franţa (2006; a urmat cursurile profesorilor Jean-Pierre Bardet, Dominique Barthélemy, Lucien Bély, Olivier Chaline, Françoise Thom), a obţinut în 2008 şi diploma de Master în Istoria Ideilor şi Mentalităţilor (la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, sub coordonarea prof. univ. dr. Lucian Boia).
În perioada 2007-2008 a lucrat ca expert în management cultural la Institutul Cultural Român, Direcţia Relaţii Internaţionale, coordonând aprox. 40 de proiecte realizate în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe. În 2008 a fost consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. În prezent este vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Erbiceanu şi doctorand bursier, în istorie, la Universitatea din Bucureşti (pregăteşte, tot sub coordonarea prof. Lucian Boia, o teză despre Imaginarul genealogic al boierilor din Moldova şi Ţara Românească, în secolul al XIX-lea şi va pleca într-un stagiu de cercetare la Paris, la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, de pe lângă Universităţile Paris I Panthéon Sorbonne şi Paris IV Sorbonne).
A participat, începând cu anul 1999, la şcoli de vară, conferinţe, colocvii în Polonia, Turcia, Danemarca, India, Rusia, România şi a primit mai multe premii şi distincţii, printre care Medalia Regele Mihai pentru Loialitate (2008), Premiul Adrian Marino pentru debut în eseistică (2001), Premiul I la Concursul Istoria mea – Eustory (2000) şi Premiul I la concursul de eseuri organizat de Fundaţia Academia Civică (1999). A fost responsabil pentru Bucureşti al Grupului Civis de pe lângă Alianţa Civică (2000-2002) şi preşedinte al Societăţii de Studii Istorice Erasmus (afiliată la International Students of History Association; 2003-2005). Este membru în Colegiul Director INFORR şi membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta (afiliat la Confederaţia Internaţională de Genealogie şi Heraldică).
A publicat volumele Breviar pentru păstrarea clipelor (convorbiri cu Alexandru Paleologu; Editura Humanitas, 2005), Les Cazaban. Une chronique de famille (împreună cu Eugen Dimitriu; les Editions Universal Dalsi, 2007), Genocidul comunist în România. Vol. IV. Reeducarea prin tortură (împreună cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Editura Albatros, 2003; fragmente din acest volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România). Este autorul unor fragmente din volumele Copilăria şi adolescenţa altădată (Editura DoMinoR, 2003), Istoria României în texte (Editura Corint, 2001), Exerciţii de speranţă – România în care aş vrea să trăiesc (Fundaţia Academia Civică, 2001), Exerciţii de memorie (Fundaţia Academia Civică, 1999). A revizuit volumul Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar P-Q de Cicerone Ioniţoiu (Editura Maşina de scris, 2006), a participat la redactarea Raportului Anual al Familiei Regale a României. 2006-2007 şi, alături de AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, la redactarea textului albumului Coroana română la 140 de ani (Editura Curtea veche, 2008). A colaborat la ziare şi reviste precum Aldine, Analele Universităţii Bucureşti – Istorie, Caietele INMER, Căminul românesc (Elveţia), Cuvântul, Deci, Dosarele istoriei,Erasmus, Lumea credinţei, Memoria, Observatorul (Canada), Revista Institutului Diplomatic Român, România liberă, România literară,Vlăstarul şi a avut intervenţii la posturi de televiziune (TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, TVR Internaţional, Realitatea TV, DR 1 din Danemarca) şi radio (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Tineret – Radio 3 NET, Radio France International).
În timpul liceului, ca redactor la revista Vlăstarul, şi în timpul facultăţii, a purtat convorbiri cu un număr de peste 30 de personalităţi, printre care: Corneliu Axentie, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Lucian Boia, Barbu Brezianu, Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, Lena Constante, Gabriela Defour-Voiculescu, Neagu Djuvara, arhim. Mina Dobzeu, Sorana Georgescu-Gorjan, Ion Irimescu, Liudmila Kiseleff-Petică, Lydia baronesse Løvendal-Papae, Ion Lucian, Angela Marinescu, Pericle Martinescu, Alexandru Paleologu, Mircea Horia Simionescu, Profira Stoicescu, arhim. Petroniu Tănase, Constantin Ţoiu. A călătorit în peste 25 de ţări din Europa, Africa şi Asia.
