În curând, la Editura Polirom va apărea volumul „Opere III. Cerşetorul de cafea”, de Emil Brumaru. Prefaţă de Livius Ciocârlie. Ediţie cartonată. Carte publicată şi în ediţie digitală. Al treilea volum din operele lui Emil Brumaru conţine corespondenţa autorului cu câţiva dintre cei mai cunoscuţi scriitori din literatura şi critica românească. Scrisorile sale către Lucian Raicu, Alex. Ştefănescu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Radu Petrescu, Florin Mugur sau Ilie Constantin – unele apărute în periodice, altele inedite – deschid o uşă spre o lume privită (şi redată) uneori ironic, alteori grav, dar întotdeauna cu acea sinceritate ce pare a fi una dintre coordonatele esenţiale ale autorului.
„Fiecare sintagmă este holofrastică şi dătătoare de bea-titudine. Piperul zdrobit în piuliţele lui Brumaru capătă însuşiri vrăjitoreşti. De parcă poetul însuşi este tocat, gătit şi reînviat într-o bucătărie-laborator în care Dumnezeu, invitat să ia loc pe scăunel, şade acolo sfios şi nu-ndrăzneşte să intervină, deşi tare-ar dori s-o facă.
«Întreaga omenire – spunea Gottfried Benn – se hrăneşte din câteva întâlniri cu sine, dar cine se întâlneşte cu sine? Câţiva doar, şi atunci sunt singuri.» Eu sunt înclinat să cred că Emil Brumaru este unul din aceşti câţiva.” (Leonid Dimov)
„Eu cred că Emil Brumaru este un poet mare cu univers restrâns. Restrâns e un fel de a spune, câtă vreme include mai tot ce ne înconjoară, în deplină fuziune cu cuvintele care numesc. Restrâns, totuşi, acest univers, pentru că nu cuprinde mult din ce e omenesc. Mare poet, pe de altă parte, pentru că are ce este necesar: un impuls puternic, venit din zonele adânci, şi un alambic în care, vegheat cu luciditate, produsul acelui impuls se transformă în altceva şi chiar în contrarul său. Impulsul e sexualitatea, adică senzorialitatea făcând corp comun cu senzualitatea, iar produsul final e candoarea, graţia şi chiar ceva mai înalt, de ordin spiritual.
Într-un rând, Emil Brumaru se întreabă dacă avem cores-pondenţe memorabile în literatura română. Avem câteva. Şi sigur este că la şirul lor se adaugă acum, încântător, tulburător, acest volum.” (Livius Ciocârlie)
Emil Brumaru (n. 1939) este unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani.
A debutat în 1970, cu “Versuri”, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Alte volume publicate: “Detectivul Arthur” (1970), “Julien Ospitalierul” (1974), “Cîntece naïve” (1976), “Adio, Robinson Crusoe” (1978), “Dulapul îndrăgostit” (1980), “Ruina unui samovar” (1983), “Dintr-o scorbură de morcov” (1998), “Poeme alese. 1959-1998” (2003), “Fluturii din pandişpan” (2003), “Poezii” (carte la borcan, 2003), “Opera poetică” (3 vol., 2005), “Submarinul erotic” (2005), “Infernala comedie” (2005), “Cîntece de adolescent” (2007), “Poveşti erotice româneşti” (volum colectiv, 2007), “Ne logodim cu un inel de iarbă” (2008), “Versuri” (2010), “Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…” (ediţia a II-a adăugită, 2012), “Intelectuali la cratiţă” (volum colectiv, 2012). La Editura Polirom a mai publicat volumele “Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu” (2004), “Dumnezeu se uită la noi cu binoclul” (2006), “Opere I. Julien Ospitalierul” (2009), “Opere II. Submarinul erotic” (2009), “Basmul Prinţesei Repede-Repede” (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009). Este laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ (2001) pentru Opera Omnia, iar în 2011 a primit premiul revistei Observator Cultural, de asemenea pentru Opera Omnia. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.
În pregătire, la Editura Polirom: „Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”