Vineri, 17 august 2012, va fi lansată oficial cartea “Film Director Frank Launder’s Last Interview” de C. George Sandulescu, apărută la Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român. Cartea, însă, poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/frank-launder-last-interview.html
“Ca să obții un film ai nevoie de două lucruri: acestea sunt imaginea și scenariul. Și mai este nevoie de un al treilea, și anume de ideea care să le unească pe primele două.
După părerea mea, așadar, regizorii de film sunt de două feluri: autori de imagine și autori de scenarii. Dacă ne gândim la imagine, Frank Launder s-a numărat printre cei mai importanți. Dacă vorbim de scenarii, a fost cu siguranță cel mai bun autor de scenarii din Marea Britanie. Drept urmare, a și devenit Președintele Asociației Scenariștilor din Anglia.
A făcut film mut, filme alb-negru, filme color. Cariera lui a fost mai lungă decât a oricărui alt regizor. Când s-a retras pe Riviera Franceză cu nevasta și cei patru copii, a rămas acolo 30 de ani încheiați: a venit curând după anul 1970 și a rămas până în jurul anului 2000.
În acest interviu vorbește despre boycott, cu referire la omul care a purtat acest nume, la cuvântul pe care l-a creat, la filmul creat de el însuși, la actorii care au jucat în el, la asociații lui.
S-a întâmplat că aceasta a fost ultima apariție în public a lui Frank Launder și ultimul lui interviu.
Am avut norocul de a fi inițiat și organizat eu acest eveniment memorabil. Și trebuie să spun că l-am întâlnit pentru prima oară doar cu cinci minute înainte ca aceest interviu să înceapă.
Această publicație comemorativă este o încercare, fără caracter didactic, de a uni sunetul cu imaginea. Are caracter experimental. Editura își exprimă speranța că pe viitor va putea continua, cu alte titluri, pe aceeași linie.” C. George Sandulescu