Campania „Te aşteptăm în librărie!”, ajunsă la ediţia a IV-a, este o campanie cu acoperire naţională iniţiată de Editura Herald în colaborare cu librăriile partenere şi se desfăşoară pe parcursul lunilor august, septembrie şi octomrbie 2012. Îndemnul lansat în acest an de către organizatori este „Citeşte şi călătoreşte … cu o carte de la Editura Herald!”.
Campania „Te aşteptăm în librărie!” îşi propune să evidenţieze importanţa librăriei şi a librarului în promovarea şi comercializarea cărţilor. Concursul “Librarul Iscusit” susţine şi stimulează activitatea librarului pe toată perioada desfăşurării campaniei. Mergând în direcţia găsirii unor instrumente de lucru care să eficientizeze munca librarului, site-ulwww.libraruliscusit.ro a fost regândit ca un portal de informare detaliată asupra ofertei la zi cât şi pentru lansarea şi urmărirea comenzilor. Sunt promovate astfel metode noi de lucru şi se asigură o transparenţă totală în privinta sistemului de punctaj pentru concursul ‘‘Librarul iscusit’’.
O carte cumparată de la Editura Herald de pe rafturile librăriei, în urma unei tombole, poate trimite cititorul direct în vacanţă, în destinaţii exotice sau în România. Printre premii, însă, se mai găsesc şi alte 6 burse-ateliere culturale susţinute de Fundaţia Calea Victoriei.
Vizitând site-ul http://www.teasteptaminlibrarie.ro/, puteţi afla lista librăriilor partenere şi informaţii despre cărţile aflate în promoţie. Tot aici, pot fi urmărite toate etapele derulării campaniei precum şi monitorizarea tombolei.
Despre Editura Herald
Înfiinţată din 1994, Editura Herald are un profil editorial structurat şi coerent, dublat de calitatea înaltă a lucrărilor, fapt ce i-a asigurat o poziţionare distinctă pe piaţa de carte şi o prezenţă marcantă incidentă domeniilor: spiritualitate, religie, ezoterism, istoria tradiţiilor şi filozofia culturii.
Sponsori: Amazing Thailand, Maldives, Coral Strand, Continental Hotels, Tao Garden, Anantara, Euroins, Fundaţia Calea Victoriei
Parteneri media: Radio România Cultural, Academia Caţavencu, Radio România Tg. Mureş, România Liberă, Şapte Seri, Art Act Magazine, Agenţia de Carte, Calendar Evenimente, PR Wave, Modista. ro, The Club of Serial Readers, Filme-Carti.ro, AstroGlob, Studenţie.ro, Infoturism.ro, Club Mistic, Despre Suflet