Club Electroputere aşteaptă participanţi la proiectul “Turul României în 7 zile”, pe care l-a lansat de curând. Cei interesaţi mai au la dispoziţie câteva zile pentru a se înscrie, data limită fiind 10 august 2012. “Turul României în 7 zile” este un atelier mobil de creaţie alternativă.
Acest proiect are la bază un traseu itinerant cu autocarul, în România, timp de şapte zile, în perioada 4-10 septembrie 2012. În proiect vor fi invitate să participe 10 persoane implicate în contextul artistic contemporan şi 10 artişti care vor fi selectaţi prin concurs pe bază de portofoliu.
Proiectul are un caracter experimental, el urmăreşte să deconecteze participanţii de la ordinarul cotidian prin interacţiune şi producerea unui context relaţional, stimulat de un anumit grad de aleatoriu. Tema proiectului vizează teritoriul României în aspecte variate ce pot dezvolta subiecte de lucru legate de urbanism, economie, arhitectură, dezvoltare regională, peisaj, cultură populară etc.
Traseul ce urmează a fi parcurs este următorul:
ziua 1-a: Bucureşti – Piteşti – C-lung Muscel – Culoarul Rucăr-Bran – Rîşnov – Sighişoara – Sovata (cazare);
ziua a 2-a: Sovata – Tg. Mureş – Salina Turda – Baia Mare (cazare);
ziua a 3-a: Baia Mare – Negreşti Oaş – Săpînţa (cimitirul vesel) – Sighetul Marmaţiei (Memorialul Durerii) – M-rea Bârsana – Borşa – Vatra Dornei (cazare);
ziua a 4-a: Vatra Dornei – Vatra Moldoviţei – Suceviţa – Putna – M-rea Dragomirna – Suceava (cazare);
ziua a 5-a: Suceava – Gura Humorului – Voroneţ – Cetatea Neamţului – Piatra Neamţ (cazare);
ziua a 6-a: Piatra Neamţ – Cheile Bicazului – Lacul Roşu – Izvorul Mureşului (cazare);
ziua a 7-a: Izvorul Mureşului – Lacul Sf. Ana – Timovul Mohos – Braşov – Bucureşti.
Finalizarea proiectului constă în organizarea unei expoziţii la Club Electroputere Bucureşti, inspirată şi documentată pe baza itinerariului parcurs şi a contextului relaţional produs de către condiţiile de desfăşurare.
Club Electroputere, în calitate de organizator, asigură transportul, cazarea şi micul dejun pe perioada Turului.
Prânzul, cina şi taxele de intrare la eventualele obiective turistice vor fi suportate de către participanţi.
De asemenea, plecarea şi sosirea se vor face din şi în Bucureşti, iar cheltuielile de transport până la punctul de plecare nu sunt suportate de către organizatori.
Artiştii interesaţi sunt invitaţi să trimită portofoliul în format pdf, însoţit de CV, la info@clubelectroputere.ro
Data limită a primirii materialelor este 10 august 2012.
Jurizarea va fi făcută de o comisie alcătuită din artişti şi curatori români şi străini.
Rezultatele vor fi anunţate pe 12 august 2012 şi vor fi publicate pe site-ul şi contul de facebook al Clubului Electroputere.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Partener: www.romaniadevis.ro
Credit foto: www.reclamevechi.ro