De curând, la Editura Publica, a apărut volumul “Kitchen Confidential” de Anthony Bourdain, un proiect al editurii susținut de Franke România. Este autorul romanelor “Bone in the Throat” (2000) și “Gone Bamboo” (2000). “Kitchen Confidential” este prima sa carte de non-ficțiune, una în care dezvăluie secretele meseriei de chef în marile restaurante ale lumii.
„Kitchen Confidential este o carte la fel de savuroasă precum mâncarea bine gătită, reușind să transforme viața unui bucătar-șef într-o poveste captivantă presărată cu întâmplări relatate cu o sinceritate brutală, dar și cu simț al umorului. Însă, dincolo de orice, este o pledoarie despre pasiunea pentru gătit pe care autorul o transmite într-un mod vibrant în fiecare pagină a cărții. Pentru Franke este o mare plăcere să ofere cititorilor ocazia de a cunoaște detalii din culisele bucătariilor celor mai mari restaurante din lume, urându-vă să vă transformați propria bucătarie într-un spațiu creativ și o sursă de inspirație pentru „bucătarul-șef“ din voi.” Florin Porojan, Director General Franke România
“Cu inteligență și răutate în cantități egale, Bourdain realizează un lucru de neconceput: dezvăluie secrete ale meseriei, pe care atât bucătarii, cât și patronii de restaurante se tem să le aștearnă pe hârtie” Restaurant Business Magazine
Anthony Bourdain este în prezent bucătar-șef la Brasserie Les Halles în New York și gazda celui mai popular show gastronomic de televiziune, No Reservations, difuzat pe postul Travel Channel.