Raluca Ciochină a debutat în poezie cu volumul „Greva tăcerii”, Editura Casa de Pariuri Literare, colecţia „Opera prima”, în 2011. „I-am auzit textele prima dată la Bistriţa în 2010 şi mi s-au părut tot ce era mai bun şi mai adevărat din atâtea poeme notabile, declamate pe scena aceea. Raluca Ciochină nu avea volum. Felicitări celui care a recomandat-o. greva tăcerii nu este titlul unei cărţi de poezie, cu atât mai puţin o carte; este cea mai provocatoare mănuşă aruncată literaturii. De când o aştept eu pe Raluca Ciochină, de când aştept eu o poezie în grevă, de când aştept eu s-aud marea tăcere urlând cu căluşul în gură…, fără să ştie, de fapt, dacă declicul s-a produs sau nu. Întocmai ca în viaţă. Mi-e frică de clipa când Raluca o să-şi scoată căluşul din gură. (Nora Iuga)” Andra Rotaru a dialogat cu Raluca Ciochină, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Ce sens mai are limbajul atunci când nu mai pot fi înţelese cuvintele?
Există multe tipuri de limbaje, nu numai cel al cuvintelor. Şi există un anume stil de a gândi care are la bază nu cuvintele, ci imaginile. Unii oameni gândesc aşa.
Patriarhatul îşi fac simţită prezenţa prin accentuarea absenţelor.
Personajului tatăl din cartea greva tăcerii nu îi este dorită prezenţa – el înfricoşează prin comportamentul său care, în mintea unui copil, este lipsit de sens şi, mai mult, este foarte agresiv: de exemplu, răstoarnă toate hainele din şifonier, bate cu tocul de la pantof în masă, aruncă sticle pe geam ş.a. Imaginea tatălui în această carte nu este unui patriahat pozitiv, activ, solar – a unui tată bun.
Dar un alt personaj masculin este şi tataia, a cărui prezenţă în ciclul al doilea este permanentă, chiar obsesivă. Fiica mamei se află sub autoritatea sa, iar comportamentul şi atitudinea acestuia sunt la fel de absurde ca şi cele ale tatălui, dar lui nu îi poate fi negociată plecarea decât prin moarte. Chiar şi aşa, tataia revine în vis, revine în gânduri.
Greva tăcerii apare ca efect al unei mimări sistematice?
Nu. Sunt multe tăceri în această carte: tăcerea ce mocneşte în mintea copilului şi este urlată de fiică; tăcerea şi neimplicarea, chiar fuga mamei de responsabilitate, tăcerea tatălui ca o modalitate pasiv-agresivă de abuz, tăcerea lui Ştrumfi, copilul bolnav, care nu ştie să folosească cuvintele ş.a. Tăcerea în această carte nu este mimată, ci este o stare de fapt foarte serioasă şi îndelungată, oficializată printr-o grevă.
E vreo deosebire între frica de ziuă şi cea de noapte?
Anxietatea devine pentru fiica mamei un mod de a relaţiona, poate singurul, cu lumea din exterior. Frica este şi de zi, şi de noapte, intensificarea ei nu depinde de momentul zilei, ci de prezenţa sau absenţa anumitor personaje.
Care e legătura lui ştrumfi cu personajul tatăl?
Ştrumfi este un copil bolnav, rămas captiv în lumea copilăriei pe care nu a înţeles-o. Ştrumfi este copilul pentru care această carte este scrisă, unde se repovesteşte trecutul în anume cuvinte, prin anume tehnici de rememorare, terapeutice, astfel încât să fie pus în ordine şi lucrurile se intre pe un făgaş normal.
Nu văd o legătură între cei doi. Absent şi retras în interior, Ştrumfi nu cunoaşte celelalte personaje ale cărţii.
Cea mai bună analogie pe care o pot face este cu filmul Notebook. Un bărbat vizitează o femeie cu Alzheimer la sanatoriu, ea declară că nu îl cunoaşte, dar acceptă ca el să revină zilnic şi să-i citească o poveste. Este vorba despre povestea de dragoste dintre doi tineri, experienţa lor de viaţă etc…La finalul poveştii abia, în urma a câteva zile sau săptămâni, femeia îşi aminteşte că ea este personajul din poveste, că este vorba despre viaţa ei, iar bărbatul i-a fost soţ şi tată al copiilor săi.
Cam aşa şi cu Ştrumfi.
Care sunt cele mai recurente coşmaruri ale persinajului şi care e finalitatea lor?
Coşmarurile sunt legate de bărbaţi, de tată şi de tataia, prin prezenţa lor distructivă din realitate, iar apoi din amintire (pentru că amândoi mor). Apoi este frustrarea şi suferinţa provocată de neimplicarea celor două femei, a mamei şi a mamaei, dar nu le-aş numi-o coşmar. Îmi doresc să cred că, spre finalul cărţii, se simte o oarecare împăcare, o desensibilizare faţă de traumele provocate de bărbaţi. Aceasta ar fi finalul coşmarurilor.
Există vreun posibil personaj bărbat care ar înţelege frica pe deplin? Care pot fi capcanele acestei înţelegeri?
În această carte, nu. Altfel nu ar mai provoca anxietatea generală şi totul s-ar fi vindecat.
*
Raluca Ciochină s-a născut în Constanţa la data de 28 septembrie 1983, într-o familie de ingineri.
A absolvit Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, secţia Informatică, însă în clasa a X-a a cotit-o brusc şi fără întoarcere către literatură. A fost membru activ al cenaclului Pătratul literar, condus de Mircea Ţuglea, în revistele căruia (Suplimentul de Marţi al ziarului Observator de Constanţa şi www.marti.ro) a început să publice recenzii şi diverse alte articole în 2002. A absolvit Facultatea de Litere (secţia Română-Engleză Americană) de la Universitatea din Bucureşti, masteratul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii de la Universitatea din Bucureşti, iar în prezent este doctorand la acelaşi Centru, sub coordonarea prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu.
Din 2002, a colaborat cu revista Litere din Târgovişte, cu Observator cultural şi cu România literară, scriind recenzii şi articole de cultură. A lucrat ca redactor şi traducător la câteva edituri (Polirom, Corint, Curtea Veche) şi a predat în ultimii ani limbile engleză şi germană în învăţământul privat. Din luna martie 2011 a colaborat ca voluntar la ANCAAR, în prezent fiind angajată la acest ONG.
În 2005 a fost unul dintre membrii cenaclului 314 condus de Simona Popescu, iar în 2008 a debutat cu proză în romanul colectiv Rubik, apărut la Editura Polirom (debut colectiv).
A publicat poezie pe www.marti.ro şi www.liternet.ro, iar în iulie 2010 a participat la Festivalul de poezie şi muzică de cameră „Poezia e la Bistriţa“, unde a citit fragmente din manuscrisul cărţii greva tăcerii. (http://www.cdpl.ro/raluca-ciochina.html)