La Editura Dacia XXI, în colecţia „Prozatori Contemporani”, a apărut volumul „Şercan” de Andrei Mocuţa.
“Cine ar mai îndrăzni să zică oarece de viitorul artei, mai ales al artei literare, care, departe de a fi artă vizuală, e artă interioară?
Flaubert, rentier înstărit, a scris un roman despre Cartagina, un roman interesant prin poezia sa exotică. Rabelais scrisese fantasmagorii uriașe. Voltaire scria cu scop. Cred că și Swift urmărea ceva pierdut în negura veacurilor. Acum, toate s-au cam pierdut în negura veacurilor, încât e de mirare că mai există oameni, dar mai ales scriitori.
Sigur, Andrei Mocuța e un scriitor contemporan, și încă unul înzestrat, atât de înzestrat, încât mă întreb la ce-i folosește.
Copiilor le plac poveștile. Personal, îmi plac atât de mult, încât mă droghez cu narațiuni, ca să-mi pară viața mai suportabilă. Unora dintre copii le plac atât de mult poveștile, încât vor neapărat să scrie și dumnealor povești și nu mai scapă de asta. Este și cazul lui Andrei Mocuța.
Dovadă că a scris două cărți de proză meritorii: Povestiri din adânci tinereți și Porcilator. Proza tânărului nostru scriitor se citește cu plăcere. Poate asta și este calitatea primordială a prozei, în general. Lumea cărților lui Andrei Mocuța este deopotrivă românească și europee.
Dar iată că tânărul și harnicul nostru scriitor și-a luat o vacanță surprinzătoare, să călătorească într-o lume exotică, de-ar mai exista așa ceva în zilele noastre. Dar care este oare menirea scriitorului, dacă nu să ne povestească ceva ce nu se există?
O vacanță Zen, cu mantre și fără mantre. Ceva pentru copii și rafinați. Sunt lecții frumoase în toată povestea asta, care trebuie citită ca un roman alcătuit dintr-o suită de poeme în proză. O poveste mongolă și africană, dar și o poveste himalayană. Scriitorii buni sunt niște Șeherezade. Andrei Mocuța e o admirabilă Șeherezadă, iar romanul său, cel pe care urmează să-l citiți: Șercan.”, au scris editorii.
