Expoziția itinerantă ,,PAC@50: Trecut, prezent și viitor”, organizată de Comisia Europeană în acest an în mai multe state membre ale Uniunii Europene, este deschisă publicului din România în perioada 18 – 22 iulie 2012, în sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român din Bucureşti.
Expoziția este organizată cu ocazia celebrării a 50 de ani de politică agricolă comună (PAC) în Uniunea Europeană. În cadrul ei sunt prezentate istoricul și evoluția PAC în serviciul cetățenilor europeni, precum şi permanenta ei adaptare la așteptările acestora prin intermediul unei reforme ce vizează creșterea competitivității economice și ecologice a agriculturii europene.
Pe durata expoziției, sunt organizate mai multe evenimente menite să reunească specialiști în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, beneficiari ai PAC, jurnaliști și alți actori preocupați de importanța acestui sector în viața cetățenilor. Printre acestea se numără conferința ”Satul, lada de zestre a Europei – Dezvoltare rurală prin intermediul valorilor moștenite”, organizată de Asociația “Cele mai frumoase sate din România” (20 iulie, ora 11:00) și o șezătoare în cadrul căreia participanții vor putea redescoperi farmecul meșteșugurilor tradiţionale românești (21 iulie, ora 15:30).
Expoziția ,,PAC@50: Trecut, prezent și viitor” a debutat pe 16 aprilie în Spania. Pe lângă România, traseul include ţări precum Grecia, Olanda, Lituania, Portugalia, Bulgaria, Belgia, Luxemburg, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Cipru, Italia, Franţa, Germania şi Polonia, înainte de a se încheia la Bruxelles în luna decembrie.