Cea de-a patra ediție a Colocviilor „Ion D. Sîrbu” se desfășoară, ca și la precedentele două ediții, sub egida „Scriitori la TRADEM”, un proiect cultural inițiat de Nicolae Coande. În cadrul colocviilor, unde invitată de onoare va fi doamna Elisabeta Sîrbu, soția scriitorului, vor susține comunicări George Popescu, Mihai Ene, Jean Băileșteanu, Nicolae Coande, Lia Elena Boangiu.
În acest an s-au împlinit 93 de ani de la nașterea lui Ion D. Sîrbu, un scriitor și cărturar cu un destin tragic în literatura și cultura română. Fideli memoriei și operei scriitorului, un grup de prieteni ai literaturii sale organizează cea de-a IV-a ediție a Colocviilor Ion D. Sîrbu, care va avea loc pe 25 iulie 2012, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.
Scriitori la TRADEM este un proiect cultural susținut din 2010 de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu).
Intervențiile celorlalți participanți pe marginea operei și vieții scriitorului sunt binevenite în necesarul dialog care trebuie purtat pe durata desfășurării colocviilor. Din Statele Unite se va alătura, printr-un salut scris transmis acestei ediții, domnul Virgil Nemoianu, profesor de literatură la Universitatea Catolică din Washington D.C. Virgil Nemoianu a întreținut o bogată corespondență cu Ion D. Sîrbu, publicată ulterior în volumul „Traversarea Cortinei” (Editura de Vest, 1994, ediție îngrijită de V. Nemoianu și M. Ghica).
Intrarea este liberă.