Joi, 19 iulie 2012, ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti va avea loc deschiderea terasei Kretzulescu, ocazie cu care va fi lansat volumul „Concert în memoria unui înger” de Eric-Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas Fiction, seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt”, traducere de Simona Brînzaru. La eveniment participă: Cristian Bazavan, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu. Lectură: Dana Dogaru.
„Concert în memoria unui înger” a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi.
Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte?
Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. Însă nu toţi ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naşte egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remuşcări, mântuirea este posibilă. Pentru alţii, deşi se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.