În colecția „Raftul Denisei“ a Editurii Humanitas Fiction a fost publicat, de curând, romanul ”Spiritus” de Ismail Kadare, în traducerea lui Marius Dobrescu. Scriitorul a fost recompensat, de-a lungul timpului, cu mai multe premii, printre care și International Man Booker Prize, în 2005, și Premio Príncipe de Asturias de las Letras, în 2009, opera sa fiind tradusă în peste patruzeci de țări.
În colecția „Raftul Denisei“, de același autor au mai apărut: ”Palatul Viselor”, ”Umbra”, ”Amurgul zeilor stepei”, ”Mesagerii ploii”, ”Accidentul”, ”Cronica în piatră. Vremea nebuniei”.
Ismail Kadare s-a născut în 1936 în Albania, a absolvit Filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“ din Moscova. A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, ”Inspirații juvenile”, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, ”Visări”. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul ”Generalul armatei moarte”, care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori continuă să publice romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: ”Cetatea” (1970), ”Mesagerii ploii” (1970; ”Humanitas Fiction”, 2010), Cronica in piatra (1971), O capitala in noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii insingurari (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arcade (1978), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfarsitul toamnei (1988). In 1990 Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris. In tot acest timp ii apar romanele Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008), Spiritus (1996), Florile inghetate din martie (2000). In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de succes atat in Europa, cat si peste Ocean: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012, in vol. Cronica in piatra. Vremea nebuniei), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011) si Cina blestemata (2009). Ismail Kadare este si autorul unor eseuri, scrieri de memorialistica, precum si al cartii-document Moartea care ne-a unit (1998), despre evenimentele tragice din fosta Iugoslavie.