Lector universitar doctor la Catedra Ceramică-Sticlă-Metal, Universitatea de Arte şi Design, Cluj-Napoca, Marius Georgescu a vernisat de curând, la Galeria Galateea din Bucureşti (curator Bianca Boeroiu), expoziţia de ceramică şi sticlă „Crisalide”, care poate fi vizitată până sâmbătă, 16 iunie 2012. Dorina Cioplea a dialogat cu artistul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre lucrări, transformare şi devenire.
Expoziţia „Crisalide”, vernisată de curând la Galeria Galateea din Bucureşti, se află sub semnul numărului treisprezece şi al transformării dinspre interior spre exterior.
Treisprezece este un semn al transformării. Este impulsul dat de creator spre a depăşi o etapă şi a începe o alta.
Evoluţia ulterioară a sistemului care se confruntă cu “factorul treisprezece“ depinde de felul cum gestionează acumulările făcute până la etapa în care se află. Ea poate fi favorabilă, declanşând un salt calitativ sau dimpotrivă, nefavorabilă, inducând o stare de regres care implică reluarea unor etape anterioare. De aici şi superstiţia legată de numărul treisprezece. Pentru unii numărul aduce noroc iar pentru alţii neşansă.
Cu referire directă la tema expoziţiei de la Galeria Galateea numărul 13 este numărul care dă măsura maturării unui proces. Este “factorul“ care transformă omida în cocon sau crisalida în fluture. Este catalizatorul împlinirii existenţei, dar şi al morţii, deoarece începutul unei noi etape existenţiale înseamnă, în acelaşi timp, moartea celei care tocmai a trecut.
În acest context asocierea numărului treisprezece cu alchimia este cât se poate de naturală căci amândouă au în comun transformarea de stare.
Alchimia este o ştiinţă a transformărilor conştiente şi este aplicabilă doar vieţii sau, altfel spus, aplicabilă doar când se ajunge la înţelegerea că viaţa este cuprinsă pretutindeni: de la cea mai mică particulă subatomică până la fiinţele cele mai evoluate.
Astfel, în cadrul etapelor operei alchimice transformarea unui metal impur în unul nobil este posibilă numai şi numai în acelaşi timp şi împreună cu cel care le supune transformărilor. Împlinirea operei alchimice cere timp. În spaţiul atanorului şi simultan în cel al fiinţei care împlineşte opera, fazele operei se supun unui proces de maturare.
Metafora coconului şi a crisalidei fac aluzie la această metamorfoză în care, faţă în faţă cu Timpul care ne-a fost dăruit pentru această existenţă, fiinţa noastră se defineşte pe sine. Şi acest proces de autodefinire, fie că este dinspre interior spre exterior sau în sens invers, 
este un proces care ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii chiar dacă îl conştientizăm sau nu.
Materialul ceramic şi sticla au fost mijloacele folosite în transformările personajelor tale. Cât de permisive şi darnice sunt aceste tehnici şi cât de uşor sau greu le-ai supus conceptului?
Mie îmi place să dialoghez cu materialele cu care lucrez. Un dialog are la bază o înţelegere reciprocă. Eu nu cred că materialele trebuie supuse. Cred că un material ţi se poate dărui cu adevărat doar atunci când îi respecţi libertatea. Greutatea acestui proces vine doar din efortul pe care trebuie să îl faci pentru a înţelege materialul cu care lucrezi. Dacă reuşeşti să cunoşti un material poţi să-i oferi condiţiile prin care el să se manifeste conform propriei sale naturi şi atunci, cred eu, el este bucuros să-ţi întrupeze ideile.
Prin expoziţia „Crisalide” ai adus pe simezele aceleiaşi galerii atât lucrări pline de culori vii cât şi transparenţe subtile. Cât de necesare sunt cele două etape în metamorfozele crisalidelor tale?
Focul duce materia până la incandescenţă. Acolo ea se rearanjează, se metamorfozează pentru a ni se înfăţişa într-un chip cu totul nou. Transparenţa sticlei datorată „magiei” focului este un rezultat al “transmutării” stării de opacitate a materiei. Culorile aplicate pe ceramică sunt şi ele rezultatul unui proces de transformare prin ardere. Ele îşi capătă strălucirea şi puterea doar după ce sunt atinse de foc. La fel ca şi sticla, ele au nevoie de temperaturi înalte.
Culorile întregului spectru, foarte aproape de forma lor pură, invadează lucrările din ceramică. Este un tumult şi o bucurie a descoperirii lumii cu toate aspectele ei. Le văd ca o recunoaştere a imanenţei Vieţii în creaţie. Transparenţa sticlei invită la meditaţie asupra transcendenţei. Culorile asociate obiectelor din sticlă sunt simbolice – negrul, albul, roşul. 
Acestora li se adaugă aurul. Dintre culori galbenul este cu siguranţă ce mai luminoasă. Aurul este galben dar galbenul aurului prin strălucirea sa tinde să se transforme în lumină.
Culoarea aurului atribuită crisalidei marchează momentul desăvârşirii.
Ai spus că „introducerea deliberată a siluetei umane în spaţiul coconului exprimă momentul de percepţie a propriei noastre deveniri”. Tu când ai experimentat acest sentiment şi cum îţi percepi devenirea?
Dacă tot am vorbit de numărul 13, Sfântul Augustin, în una dintre cele 13 cărţi ale „Confesiunilor”, ce e dedicată timpului, spunea „dacă nu mă întrebă nimeni ştiu ce este timpul dar dacă mă întreabă cineva nu mai ştiu”. Despre devenire aş putea şi eu să răspund la fel. Devenirea şi timpul sunt conexe. Nu există devenire fără timp. A-ţi percepe propia devenire este o problemă de conştientizare a propriei existenţe. 
Devenirea este un fenomen continuu şi este în firea lucrurilor. Totul se transformă în jurul nostru şi noi suntem siliţi să ne adaptăm la fiecare situaţie nouă. Dacă imi privesc viaţa de până acum văd o multitudine de ipostaze ale mele conexe cu tot atâtea conjucturi care m-au traversat. Toate acestea trezesc în mine uneori dorinţa de a regăsi acea parte a sufletului care nu este supusă tutoror acestor transformări. De a afla Calea spre locul în care acestă frământare a devenirii este suspendată, locul în care putem să ne găsim pacea.
Folosind foc în subordonarea şi transformarea materialului ceramic şi sticlei devii un fel de alchimist contemporan. Care este preţul? Ce jertfeşti pentru găsirea „aurului”?
Alchimist este mult spus. Alchimia este un sitem de gândire care poate fi înţeles într-o anumită măsură din cărţi dar modul de a opera al alchimiei rămâne pentru mine învăluit în mister. Mi-ar place să întâlnesc un alchimist contemporan. Dar încă nu m-ai fost dat. Probabil că pentru a găsi „aurul”, adică strălucirea desăvârşirii lăuntrice, este suficientă sinceritatea constantă cu tine însuţi. Preţul este confruntarea cu Adevărul.
Proiectul „Crisalide” l-ai început în urmă cu ceva ani dar îl aduci, pentru prima dată, în faţa publicului acum. În ce măsură este finalizată căutarea artistică din această direcţie şi, dacă va continua, încotro se va dezvolta?
Proiectul “Crisalide“ s-a dezvoltat de la o serie de treisprezece desene executate în diferite tehnici de lucru în anul 1999 la Roma, unde am petrecut aproape doi ani, fiind în acea periodă beneficiarul unei burse Vasile Pârvan. S-a continuat apoi în 2002 şi 2003, perioadă când la fabrica de sticlă „Cristiro” din Bistriţa, prin bunăvoinţa patronului de atunci al fabricii, Radu Feldiorean, am realizat seria obiectelor din sticlă. Anul acesta am realizat obiectele din ceramică. Cred că această expoziţie este o etapă iar ideea care o guverneză mă va însoţi în continuare. În ce formă? Sunt şi eu curios să aflu.
