La Editura Cartea Românească, în colecţia „Critică şi istorie literară”, a apărut volumul „Târziu, de departe…” de Gelu Ionescu. „Gelu Ionescu este, înainte de toate, o conştiinţă şi opţiunile sale, francheţea atitudinii critice asumate deschis sunt elemente care pledează pentru ceea ce, cândva, s-ar fi putut numi o „critică a conştiinţei” (mai mult sub aspectul implicării morale). Acum criticul a revenit la uneltele de odinioară, vădind că rămâne în continuare o voce distinctă şi calificată în tabloul criticii noastre postbelice, cu un adaos indubitabil de autoritate şi prestigiu profesional.” (Cornel Moraru)
Dedicat memoriei lui Matei Călinescu, volumul „Târziu, de departe…” strânge laolaltă cronici literare, majoritatea publicate, în anii din urmă, în revista „Apostrof”. Deşi departe, într-un exil prelungit, autorul acestor pagini se implică (afectiv şi intelectual) în viaţa literară românească şi aproape că nu ratează nici una dintre apariţiile importante ale ultimului deceniu editorial – în materie de proză, de critică literară sau de eseu. Gelu Ionescu practică un discurs critic echilibrat, care însă, pe alocuri, nu se dispensează de incisivitate şi de nervul polemic, un discurs atent atât la subtilitatile textului, cât şi la complicaţiile contextului extra-estetic. Care dintre volumele de proză sau de critică ale ultimilor ani rezistă unei evaluări severe sau ce ar mai însemna moştenirea lui Caragiale în literatura română a momentului – iată câteva dintre provocările lansate de Gelu Ionescu în volumul de faţă.
