Sâmbătă, 9 iunie 2012, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (http://www.tncms.ro/) participă cu spectacolul ”O furtună” după William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, la a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Varna.
Acesta se organizează anual, în luna iunie, și este cel mai mare eveniment teatral din Bulgaria, făcând parte dintr-un eveniment de amploare, ”Varna Summer”, un festival al artelor. Scopul său este să prezinte principalele tendințe din practica teatrală bulgară și internațională și să creeze un spațiu al dialogului, schimbului și pieței interculturale. Programul este gândit ca un mozaic de module. Selecția bulgară se concentrează pe dezvoltarea teatrală locală și conține cele mai bune producții ale sezonului actual. Secțiunea internațională, unde participă teatre din Anglia, Rusia, Germania, Austria, Suedia, Polonia, Belgia, își propune să prezinte o serie de procese inovatoare, de ultimă oră, din teatru, dans contemporan și performance. Festivalul mai cuprinde și alte evenimente paralele: concerte, ateliere, expoziții, întâlniri și discuții.
Următorul eveniment din agenda TNC este participarea spectacolului ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regizat de Mircea Cornișteanu, la a X-a ediție a festCO – Festivalul Comediei Românești, organizat de Teatrul de Comedie cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Înfiinţat în 2003 la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă, festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească. Cele 8 ediţii desfăşurate până acum au reunit trupe de teatru din ţară şi din străinătate, atât teatre de stat cât şi companii independente. Spectacolul craiovean, care face parte din competiția festivalului, unde vor fi prezentate spectacole în regia lui Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Vlad Massaci, Dorin Chiriac, se va juca pe scena mare a Teatrului de Comedie, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 19.