Miercuri, 13 iunie 2012, de la ora 17.30, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ (Bd. Republicii, nr. 15, Piata Neamţ), va avea loc lansarea romanului „Planuri de viaţă” de Vasile Baghiu, colecţia „Fiction Ltd.”, Editura Polirom. Volumul a apărut şi în ediţie digitală. Alături de autor, vor lua cuvântul: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Neacşu, Emil Nicolae. Moderator: Adrian G. Romila
La patruzeci şi cinci de ani, Vili Barna îşi contemplă viaţa cu un calm netulburat. Glisând printre planurile temporale, el îşi trăieşte simultan prezentul şi trecutul – nu doar ale sale, ci şi ale tatălui pierdut în copilărie, pe care îl regăseşte acum cu ajutorul unui cutremurător jurnal de prizonier în URSS. Vili a trecut, înainte şi după 1989, prin toate frămîntările intelectualului onest care a visat că va ieşi, că vom ieşi cu toţii la liman. După toate adversităţile politice şi sociale ale anilor ‘90, după trădările şi dezertările din jur, se va concentra asupra familiei sale şi a viitorului imediat. Planurile sale ţintesc spre o viaţă dincolo de graniţe, unde bunăvoinţa străinilor îi poate asigura din când în când măcar o fărâmă de normalitate.
Vasile Baghiu (n. 1965, Borleşti, Neamţ) este inventatorul „himerismului”, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Semnează mai multe volume de poeme (printre care Gustul înstrăinării, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary, 1996; Himerus Alter în Rheinland, 2003; Cît de departe am mers, 2008), o culegere de proză scurtă (Punctul de plecare, 2004), un roman (Ospiciul, 2006 –Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi), cronici literare şi eseuri în diverse reviste. În 1998 îngrijeşte volumul Prizonier în URSS, scris de tatăl său, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), în anii ‘50, imediat după întoarcerea din prizonieratul sovietic. A fost tradus în germană, spaniolă, italiană, rusă, maghiară, slovacă şi cehă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Club.