Marţi, 12 iunie 2012, scriitoarea Rodica Grigore a fost distinsă de Filiala USR Sibiu cu premiul „Cartea anului” pentru volumul „În oglinda literaturii”, Editura Limes, 2011. Mai multe informaţii despre laureaţii USR-Filiala Sibiu la pagina web: http://uniuneascriitorilorsibiu.ro/
„Se ştie că arta a fost adesea interpretată drept „oglindă” care reproduce, în imagini pasagere, realitatea. Iar întrebările pe care fiinţa umană le‑a pus oglinzii (sau, alteori, în faţa oglinzii), au fost numeroase şi extrem de diferite de‑a lungul timpului, în primul rând deoarece de statutul pe care îl primeşte reflectarea depinde însuşi modul de cunoaştere şi, implicit, acela de creaţie: „alegorie a viziunii exacte”, după cum o definea Jurgis Baltrušaitis, oglinda e, în acelaşi timp, „o expresie a gândirii profunde”. Omul s‑a folosit de imaginea reflectată pentru a construi (ori pentru a cunoaşte!) ceea ce a fost numit, uneori, cu un termen mult prea general, „adevăr”, şi care, tocmai de aceea, a devenit doar adevărul propriu. Oglinda, capabilă să instituie un spaţiu aparte, aflat la graniţa dintre vizibil şi invizibil, dintre real şi aparent, dă impresia că revelează tot dar, cu toate acestea, esenţialul e întotdeauna ascuns, deoarece ea dezvăluie numai şi numai ceea ce deja ştim (vedem) şi ascunde cu grijă exact ceea ce am vrea să aflăm.
Pornind, implicit, de la toate acestea, prezentul volum aduce în faţa cititorilor mai multe texte dedicate unor autori din spaţii culturale diferite, tocmai cu scopul de a evidenţia, dincolo de orice posibile deosebiri de factură ori de structură, o constantă identificabilă în opera fiecăruia, şi anume capacitatea de a crede în adevărul literaturii – şi, deopotrivă, dorinţa de a‑l căuta până la capăt, chiar dacă, nu o dată, drumul până la acesta este extrem de dificil. Deloc întâmplător, în majoritatea cazurilor, autorii abordaţi recurg la strategii asemănătoare pentru a atinge acest deziderat: oglindirea, reflectarea, fie în oglinzi reale, fie în oglinda literaturii caracterizează demersul creator al unor scriitori, altfel extrem de diferiţi. În acest context, nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că imaginea reflectată reprezintă prima – şi, sigur, cea mai neelaborată – mască, precum şi un impuls greu represibil spre o subtilă disimulare, menită tocmai a evidenţia esenţa din spatele oricărei aparenţe, oricât de frumoase sau strălucitoare ar putea aceasta să fie, aspecte prezente, şi ele, în scrierile autorilor citiţi din aceste perspective, în această carte. Astfel, în paginile ce urmează vor fi discutate opere ale câtorva dintre maeştrii romanului japonez, interpretat din punctul de vedere al celor două coordonate care‑l caracterizează, tradiţia şi modernitatea, ale unor scriitori britanici sau americani, dar şi ale mai multor scriitoare, privite dincolo de feminismul care a fost mult prea adesea accentuat în ceea ce le priveşte. De asemenea, sunt incluse, aici, şi eseuri ce au ca punct comun o adevărată fascinaţie a povestirii, evidentă în cazul lui Julio Cortázar şi care va fi reluată, apoi, nu de puţini continuatori (latino‑americani şi nu numai) ai manierei sale de a scrie; dar sunt prezente şi câteva „portrete neconvenţionale” (nu atât ale omului, cât, desigur, ale operei): Nikos Kazantzakis, John Fowles şi Margaret Atwood. Axată pe evaluarea resorturilor intime ce determină configurarea adevărului estetic, cartea aceasta nu ocoleşte nici lirica modernă, cazul lui Fernando Pessoa fiind, fără îndoială, cel mai potrivit în acest sens. Exemplu unic şi irepetabil de scindare heteronimică în individualităţi creatoare fundamental diferite, Pessoa a creat, prin ansamblul operei sale o elaborată ficţiune menită a demonstra că experienţa pluralităţii eului nu e nimic altceva decât o altă modalitate de a privi în oglinda literaturii pentru a identifica, în profunzimile sale, eternul adevăr al poeziei.
„Ceea ce se vede este ca şi cum n‑ar fi”, spunea Baltasar Gracián; căci uneori se întâmplă ca obiectul reflectării să dezvăluie, nemilos, chipul fără mască sau realitatea în ceea ce are ea mai adevărat, iar asta ţine de riscurile pe care le comportă fenomenul în sine al oglindirii, reflex, şi el, al ambiguităţii relaţiilor extrem de complexe şi al tensiunilor doar uneori evidente dintre a fi şi a părea. Nimic altceva, probabil, decât lecţia esenţială pe care cititorul atent la nuanţe o învaţă la capătul oricărei (noi) lecturi.”, a scris Rodica Grigore.
