Marţi, 12 iunie 2012, ora 12.30, în Aula Academiei Române, Filiala Iaşi (B-dul Carol I, nr. 8), va avea loc lansarea volumului „I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică” de Mircea A. Diaconu, colecţia „Critică şi istorie literară”, Editura Cartea Românească. Alături de autor, va lua cuvântul istoricul şi criticul literar Al. Călinescu.
Lansarea va avea loc în cadrul Simpozionului naţional „I.L. Caragiale azi. Vitalitatea operei”, organizat la Iaşi de Institutul de Filologie Română „A. Philippide” şi Asociaţia Culturală „A. Philippide”.
Volumul „I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică” a fost lansat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2012 şi ocupă poziţia a cincea în topul de vânzări al editurii Cartea Românească la această ediţie Bookfest.
Cu subtilitate hermeneutică, dar şi cu o atitudine destins-ludică, Mircea A. Diaconu îl (re)interpretează pe Caragiale în cheia unui existenţialism combinat ingenios cu viziunea şi cu strategiile textualiste. Exegetul devoalează structura labirintică a universului caragialian, pe care îl percepe ca fiind construit aproape exclusiv „din cuvinte” şi a cărui iluzorie „înşurubare în real” ar denunţa, de fapt, fatalitatea unui transcendent vid. O fatalitate prin excelenţă ironică.
„Mircea A. Diaconu supune textele caragialiene şi umanitatea pe care acestea o proiectează unei interogaţii tenace şi inteligente pe care o îndreaptă mereu şi asupra lui însuşi, asupra propriilor criterii şi instrumente critice. Discursul său impresionează şi prin dimensiunea lui autoreflexivă.
Ipotezele sale sunt, nu o dată, seducătoare – dintre ele se desprinde aceea a unui Caragiale fascinat de neant, un Caragiale văzut prin Cioran –, dar criticul nu se angajează în a susţine în mod ex-clusiv nici una – din teama, probabil, de a nu trăda complexitatea spiritului caragialian.
Pasiunea speculativă, capacitatea de a contrage demonstraţiile în formule sintetice memorabile –acestea sunt calităţile majore ale lui Mircea A. Diaconu în cartea de faţă, carte ce deschide o nouă etapă în exegeza caragialiană.” (Mircea Martin)
Mircea A. Diaconu (n. 2 octombrie 1963, Orţeşti, Neamţ), critic şi istoric literar, este profesor universitar, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Conducător de doctorat în domeniul ştiinţelor filologice. Dintre volumele publicate: Cui i-e frică de Emil Cioran?, 2008; Studii bucovinene, 2011.
O mică precizare Domnilor. Mircea A Diaconu este născut în Boroaia, Jud. Suceava şi nu Orţeşti, Neamţ.