Vineri, 29 iunie 2012, ora 17:00, la Casa de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova va avea loc conferinţa „Cu Herzen, despre diletantism”, susţinută de eseistul Adrian Mihalache, critic de teatru și redactor al revistei Lettre Internationale. Totodată, autorul va lansa cea mai nouă carte a sa, „Spații seducătoare” (Ed. Tracus Arte, 2011) și va prezenta ultimele numere ale revistei Lettre Internationale. Moderator, Nicolae Coande.
„Diletantul a fost preceput, la început, ca o figură onorabilă, respectabilă, chiar admirabilă. Diletanți erau Mæcena, care-l subvenționa pe Horațiu, Lorenzo de Medici, care-i comanda tablouri lui Botticelli, papa Iulius al II-lea, care-i cerea lui Michelangelo capodopere, Francisc I, admiratorul lui Leonardo etc. etc. Societatea Diletanților, fondată la Londra, în secolul al XVIII-lea, promova gustul pentru literatură și artele frumoase. Începând din secolul al XIX-lea, lucrurile se schimbă. Diletantul nu se mulțumește doar să se bucure de ceea ce fac artiștii, se vrea el însuși artist, dar fără constrângerile impuse de un atare statut. El este pictor de duminică, poet ocazional, în orele de inspirație. Nu lucrează împins de nevoie, nici constrâns de termene de predare. Romanele lui Henry James și Aldous Huxley sunt pline de indivizi înstăriți și instruiți, care se nevrozează pentru că nu creează. La Proust, marchiza de Villeparisis este diletanta prin excelență, care pictează flori în acuarelă, în timpul recepțiilor pe care le organizează. Prin contrast, Elstir este profesionistul care trasează un nou drum în pictură. Ca urmare, diletantismul a ajuns un termen peiorativ, care desemnează lipsa de expertiză, lucrul după ureche, contrariul profesionalismului serios. Nimeni nu este mai sever cu diletantismul decât diletantul inteligent, și aceasta dintr-un sentiment explicabil al urii de sine. Herzen, el însuși un diletant, se răfuiește cu diletantismul, care confundă cunoașterea cu pasiunea pentru cunoaștere și arta, cu gustul pentru artă. Încerc, în opoziție cu Herzen, să scot în evidență actualitatea și utilitatea diletantismului. Diletantul greșește atunci când subordonează demersul său artistic actului de a-și șlefui și întregi personalitatea. El ignoră faptul că „doar cine-și pierde viața o va câștiga”, adică doar cel care se imolează pe sine în operă are șansa de a reuși și, eventual, de a supraviețui. Refuzul angajamentului care fatalmente limitează este slăbiciunea, dar și tăria diletantului. Dacă se mărginește doar la a-și construi personalitatea, el rămâne steril. Dacă se angajează în angrenajul strict al organizațiilor existente, el se va anihila. Îi rămâne posibilitatea de a se angaja într-un poiect, păstrându-și, însă, distanțele. Abordarea lui este holistică, spre deosebire de cea a experților, care văd doar detaliile. Diletantul este prețios doar în măsura în care angajamentul lui nu este împins până la capăt, ci asumat doar atât încât să pună în joc o privire globală și o imaginație fecundă.” (Adrian Mihalache)
Scriitori la Tradem este un proiect cultural susținut de Casa de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu). Proiectul a debutat în anul 2010, iar în cadrul său au conferențiat și au citit din cărțile lor scriitorii Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Michael Astner.
Adrian Mihalache s-a născut la 22 octombrie 1948. A absolvit facultatea de electronică și telecomunicații; și-a susținut teza de doctorat în teoria fiabilității. Actualmente, este profesor la catedra „Tehnologie Electronică și Fiabilitate a Universității „Politehnica” din București.
Câteva titluri din lucrările sale: „Bazele teoretice ale fiabilitatii”, Editura Academiei, 1983; „Reliability Fundamentals”, Elsevier Editions, 1989; „Când calculatoarele greșesc”…(Fiabilitatea software), EDP, 1995; „Navi-gând-ind. Introducere în cibercultură”, Ed. Economică, 2002; „Demonul dimineții”, Vinea, 2003, „Verva Thaliei”, Editura Fundatiei Ideea Europeane, 2004 (Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti), „Înaintând mascat”, Ed. Curtea Veche, 2006, „Spații seducătoare”, Ed. Tracus Arte, 2011.
În anul universitar 1999-2000, Adrian Mihalache a fost bursier Fulbright la Western Michigan University, Mi, SUA, unde a inițiat un proiect de cercetare despre calitatea informației și diversitatea culturală din ciberspațiu.