Pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro am primit un text semnat de scriitorul Ionuţ Caragea despre prof. univ. dr. Constantin Frosin şi despre realizările culturale ale acestuia. Redăm, mai jos, textul integral care conţine şi un dialog între cei doi scriitori.
Prof. univ. dr. Constantin FROSIN, de la Universitatea “Danubius” din Galaţi, onorează (pentru a câta oară ?) imaginea României peste hotare. A primit, în acest an, mai multe distincţii şi o recunoaştere care, după titulatură, îl fac să pară un scriitor venit de pe altă planetă şi nu dintr-un oraş de provincie: Medalia de Aur a Renaşterii Franceze pentru promovarea Culturii, acordată de Ministerele de Externe, Interne, Apărare şi Educaţie, sub preşedinţia de onoare a doamnei Simone Veil, de la Academia Franceză, şi titlul de Doctor de Onoare al Academiei Balcanice de Ştiinţă, Cultură şi Dezvoltare “Denis Jersov” din Bulgaria. Nici românii nu se lasă mai prejos şi îl recompensează pe distinsul traducător şi poet cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Appolonia” din Iaşi, iar din 5 iunie devine membru al Centrului de Excelenţă Academică din România.
În palmaresul impresionant al acestui extraterestru (nu aş vrea să folosesc cuvântul « monstru al literaturii » întrucât Constantin Frosin este o fiinţă adorabilă, cu un deosebit simţ al umorului), figurează şi alte titulaturi şi premii de marcă: Ofiţer al Ordinelor Naţionale Franceze de Arte şi Litere, respectiv, Laurii Academici; Omul Anului 2004 în SUA; Omul anului 2000 în Marea Britanie; Medalia Parlamentului European în 1995; Premiul Orion pentru Arta Traducerii în 1996; Médaille d’Argent du Rayonnement Culturel, La Renaissance Française, patronată de Președintele Franței, J. CHIRAC; Marele Premiu al Academiei Francofone în 1999; Medalia de Aur a Academiei Internaționale din Luteția în 1999; Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură și al revistei NUOVE LETTERE în 1998; Premiul European de Poezie POESIAS; Cavaler al Meritului Cultural Român în 2004; Medalia de Argint a Societății Academice ARTS-SCIENCES-LETTRES din Paris în 2009; Medalia de aur a Meritului şi Devotamentului Francez în 2009 etc.
Totuşi, dacă dorim să aflăm mai multe informaţii despre realizările sau creaţiile scriitorului Constantin Frosin în presa românească, vom fi profund dezamăgiţi. La o simplă căutare pe Google vom descoperi doar câteva reviste de provincie care îl promovează (deseori superficial, cu greşeli), iar în marile reviste din ţară nu găsim mai nimic (mai ales cele din capitală), în condiţiile în care o Românie întreaga îi datorează recunoaşterea/aprecierea onestă şi oficială pentru traducerile sale, din clasicii Neamului Românesc… Surprinşi de comportamentul ciudat al presei, am încercat să luăm legătura cu distinsul profesor şi să-i punem câteva întrebări. Concluziile le veţi trage singuri…
I.C. – De ce credeţi că vă evită unii diriguitori ai forurilor culturale din România şi de ce marile reviste nu doresc să vă promoveze?
C.F. – Întrebarea pe care mi-o pun eu însumi este dacă diriguitorii aşa-ziselor foruri de cultură au vreo legătură cu cultura – şi ce fel de legătură. Din câte ştiu eu, de cele mai multe ori, e vorba de legături primejdioase (pentru cultură…), adică politice… Cu câţiva ani în urmă, undeva, cândva, un partiduleţ a ajuns la guvernare şi a ţinut morţiş să-şi pună oamenii lui în fruntea tuturor « forurilor ». Când s-a ajuns la inspectoratul şcolar, în sală era un singur prof, mai ciudăţel, mai nu ştiu cum, care se cam codea: om cu bun simţ (se pare că pe ăsta doar îl mai avea…), nu se prea vedea el conducând destinele profesorilor din acel judeţ. Da’ şefii de partid nu şi nu, că-i musai să aibă ei frâiele puterii şi că învăţământul ăsta e un domeniu delicat etc. Încât bietul om (sau ce mai rămăsese din el), a trebuit să se cocoaţe pe ditamai scaunul de inspector şef! Cum căciula era prea mare pentru capul lui, a dat repede colţul, bănuind el că-i mai bine în cer… Cred şi că spiritul sportiv, cavalerismul au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie, băieţii (care se cred) deştepţi nu mai au răbdare ca faptele lor să vorbească pentru ei, drept care îşi fac singuri statuie, că le-au cam murit lăudătorii… Nu mai vrea nimeni să coboare în arenă, boschetarii se pitesc prin boscheţi, pun puşca la ochi şi, pac – dispare concurentul, rivalul, adversarul… Şi dup-aia se aburcă ei pe soclul rămas liber de vreun coate-goale de profesor universitar sau scârţa-scârţa de scriitor… Complexă întrebare, stimabile – presupune multe, prea multe posibile răspunsuri… În ce mă priveşte, mi s-a spus că am dat buzna de nicăieri si că am deranjat ordinea valorică (pre-)existentă şi asta a deranjat pe toată lumea, care m-a luat drept un veleitar; sau că nu am pupat mâna vreunui mentor ori naş, care să mă scoată în lume…
I.C. – Credeţi că aveţi şi dumneavoastră vreo vina la toate cele întâmplate?
C.F. – Vina mea este cea a stejarului falnic, la umbra căruia nu mai creşte nimic… Când alţii se simt puşi în inferioritate prin comparaţie, te elimină din competiţie, conform principiului : bucuria unuia, necazul altora. Sau al regulii coşului cu crabi, care la noi funcţionează impecabil: cum vrea unul să se facă remarcat, sau pur şi simplu să facă şi el ceva, ceilalţi îl trag repede în jos, îl ţin de mâini şi de picioare… Şi apoi, să nu uităm nerozia aia cu Nimeni nu-i profet în ţara lui… La noi, cum vrei sa faci ceva mai deosebit, devii suspect: Ce vrea ăsta, domle ? S-ajungă şef ? Să se umple de bani ? etc…Cum s-ar zice, când eşti neg (adică negi/renegi impostura şi subcultura…), eşti lijat sau linşat…
I.C. – Cum definiţi crezul şi mesajul dumneavoastră artistic? Ce fel de luptător sunteţi în această societate mercantilă şi vulgară?
C.F. – Excluzând din start ideea de misionarism, de apostolat (s-a vorbit de aşa ceva în cazul meu – nu românii, nu…) cred că simt nevoia să fac ceea ce fac şi o fac cu mare plăcere şi, culmea ! am satisfacţia lucrului bine făcut. Modestul meu cursus honorum (zic eu), impresionantul meu Cursus Honorum zic alţii (o spun Medaliile de aur, Ordinele naţionale ale unei Mari Puteri ca Franţa, în grad de Ofiţer, nu de Cavaler, cum scrie nuşce jurnal!), laolaltă cu cele peste 200 de cărţi publicate cu ISBN, din care 40 de autor (restul fiind traduceri), pot confirma acest lucru…
I.C. – Aţi avut numeroase oferte să plecaţi afară, de ce aţi ales să rămâneţi în România?
C.F. – Păi de ce să ies din matricea românească, câtă vreme sinele meu este parte a Sine–lui românesc, iar eu unul sunt amprentat de Spiritul locului acesta? Păi pot eu deveni altul în afară ? Alterizarea identităţii (sic !) credeţi că este posibilă? Cartezian sau nu, am îndoieli… Nicăieri nu-i mai bine ca acasă – credeţi că înţelepciunea popoarelor a creat gratuităţi ?! Asta nu este, sigur, o gratuitate… Am hălăduit din 1991 până azi destul de mult (fără a trece oceanul), dar tot acasă era mai bine… Murim cu fiecare plecare, zice o altă perlă de înţelepciune – e cât se poate de adevărat… Renaştem cu fiecare întoarcere acasă, printre ai noştri, aş spune eu. Şi dacă m-am născut aici, înseamnă că am o misiune de îndeplinit aici şi nu aiurea!
Consemnat la 17 iunie 2012 de Ionuţ Caragea
