Există mai multe tipuri de târguri sau saloane de carte: generaliste, cu public ţintă (dedicate cărţii pentru copii), focusate pe vânzarea drepturilor de autor, focusate pe vânzare de carte. Oricâte tipuri există, publicul se pliază în funcţie de ceea ce i se propune. De asemenea, în cadrul târgurilor de carte publicul poate asista la seminarii legate de modificări ale legislaţiei, seminarii despre noutăţile aduse de noile tehnologii, poate asista la dezbateri despre digitalizarea bibliotecilor, la dezbateri despre provocările pe care le ridică drepturile de autor (opere orfane, opere cu autori imposibil de contactat, piraterie, DRM, Social Digital Rights Management), programe de încurajare a lecturilor etc. În România, în lipsa unui sistem eficient de distribuţie și promovare cu acoperire naţională şi în lipsa unei relaţii coerente între edituri-autori-tipografii-librării-biblioteci etc., târgurile de carte sunt focusate pe vânzarea de carte. În lipsa unei legislaţii care să apere şi să încurajeze produsele culturale, indiferent de vânzările pe care le pot înregistra editurile în urma unui târg de carte, autorii nu simt că puterea de cumpărare ar creşte de la an la an. Pentru autor, târgurile de carte sunt, în mare parte, doar ocazii de a socializa şi de a-şi lansa volumele.
Cel mai trist este că distribuitorii ajung să dicteze accesul la cultură. Editorii au ajuns să expună cartea de poezie sau cartea de nișă numai la târgurile de carte, pentru că în libării acest tip de carte este o piaţă de desfacere aproape „Kamikaze”. Dacă ne gândim că în urmă nu cu mulţi ani Bookfest se desfăşura în spaţii mai generoase, de câţiva ani locaţia s-a diminuat în metri pătraţi. La fel și audienţa! Editurile cu stand expoziţional s-au împuţinat, vânzările s-au mişcorat şi, în ultimă instanţă, au pierdut autorul, editorul și publicul!
Nu ştiu dacă nu împrumutăm tot mai mult din filme, aşteptând să coboare printre noi un Superhero. Acesta, însă, nu poate să apară din spuma mării ori din neant. El va lua chipul și asemănarea unor legi, hotărâri de guvern și mecanisme publice și private care să pună la punct relația dintre autor-editor-distribuitor de carte- tipograf-librar. Un Superhero care să păstreze ce mai e de păstrat din spiritul nostru identitar!
Andra Rotaru
Cred ca te hazardezi cand spui ca „distribuitorii ajung să dicteze accesul la cultură”. Pornesti de la supozitia cum ca ar exista cumva, magic, cumparatori de carte doritori, dar ei se sfiesc sa cumpere din librarie sau de aiurea carte, ci prefera sa astepte targul de carte. Ceea ce este bineinteles o imensa falsitate – daca exista un cumparator cu bani se gasesc imediat 3-4 vanzatori pentru el, nu insa si invers.
Eu propun teoria, ce-i drept mai aspra, ca romanu’ n-are bani, iar daca-i are nu-i da pe carte. Publicase chiar Varujan Vosganian acum cativa ani o statistica elocventa – aratand ca dincolo de vanzarea de manuale scolare, banii scosi de edituri din vanzari impartiti la totatul populatiei iti da cativa bani. Cum ar veni, bugetul pentru carte al omului mediu este egal cu valoarea firimiturilor de pe masa.
Da’ hai sa n-o tin doar in teorii: eu nu cumpar carte decat la targuri. Si stii de ce? E unul din putinele momente cand vad reduceri. Alternativ, mai cumpar cand imi semnaleaza vreun amic reduceri in librarie sau pe saitul vreunei edituri. E vina distribuitorilor? E meritul lor!