spot_img

A şasea ediţie IRAF, găzduită la Bucureşti

În perioada 7-10 iunie 2012, în Bucureşti va avea loc următoarea ediţie a unuia dintre cele mai mari şi mai complexe evenimente culturale de gen din lume, International Romani Art Festival (IRAF).


Recunoscut şi premiat la nivel internaţional, IRAF aduce în cele 4 zile ale sale peste 30 de activităţi felurite, reunind în programul său reprezentaţii artistice şi de meşteşug din toate genurile şi formele de la muzică, dans, teatru, film, fotografie, modă, lansări de carte, până la prestaţii stradale, târguri de meşteşugari şi activităţi pentru persoanele private de libertate, la acestea adăugându-se numeroase acţiuni de informare şi implicare socială (sesiuni de informare, dezbateri, mese rotunde, workshopuri, etc) şi activităţi dedicate copiilor. Totul într-un mediu multicultural, dinamic şi surprinzător, care urmează să aducă în faţa publicului lucrări, reprezentaţii , iniţiative şi oameni de valoare din nu mai puţin de 11 ţări.

Mai multe informaţii: http://iraf.ro/ro/pagina/​home.html

Program:

Joi – 7 iunie 2012

15:00 Workshop dans tradiţional rom – Ansamblul Roma Fest(RO) – Coyote Café*

17:00 Târg meşteşugari – Grădina Uranus

17:00 UFE & Jo.E (Groove On) (RO) – Grădina Uranus

18:30 Concert Sukar Nation (RO) – Grădina Uranus

19:30 Lansare expoziţie foto „Romii. Habitat. Port. Tradiţii. Portret” – Muzeul Astra Sibiu – Grădina Uranus

20:00 Concert şi spectacol de dans Ansamblul Roma Fest (RO) – Grădina Uranus

21:00 Expoziţie “O Přibjehi”, prima trilogie cehească de benzi desenate dedicată povestirilor romilor – Centrul Ceh Bucureşti (CZ) – Grădina Uranus

21:30 Concert Gypsy Hill (UK) – Grădina Uranus

23:30 Vernisaj expoziţie foto „Casa mea”, Mugur Varzariu (RO)– Coyote Cafe

24:00 Teatru „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale – Asociaţia Culturală Amphiteatrrom (RO)– Muzeul Ţăranului Român, sala Horia Bernea*

24:00 After party – Dj Kobayashi (UK) – Coyote Cafe

Vineri – 8 iunie 2012

12:00 Mario Bihari (CZ) şi Andrei Stratila (RO)- workshop de muzică pentru copiii de la Şcoala Generală nr. 136 – Ferentari – acces pe baza de invitaţie

13:00 Târg meşteşugari – Grădina Uranus

16:00 Prezentare de carte Marian Ghiţă (RO) – “Durematica”. Lectură poezie: Mihaela Drăgan – Coyote Café *

18:30 Concert Ad Hoc (RO) – Grădina Uranus

20:00 Concert Slivo Electric Klub (FR) – Grădina Uranus

21:30 Concert Mário Bihari and Bachtale Apsa (CZ) – Grădina Uranus

24:00 After party – DJ PUSH-IT (FR) – Coyote Cafe

Sâmbătă – 9 iunie 2012

11:00 Acţiuni pentru copii (workshop-uri creative,muzică, dans, body painting, activităţi sportive, jocuri, poveşti)– Grădina Uranus*

13:00 Târg meşteşugari – Grădina Uranus

16:00 Proiecţie film “De ce nu plâng. Holocaustul Romilor şi povestea lui adevărată” – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Ellie Wiesel” , Centrul Rromilor „Amare Rromentza”. Vizionare urmată de dezbatere – Coyote Cafe*

18:00 Dj Vasile (RO) – Grădina Uranus

19 :30 Concert Vojasa (HU) – Grădina Uranus

21:30 Concert Antwerp Gipsy Ska Orkestra (BE) – Grădina Uranus

24:00 After party – DJ Jahvolo (DE) – Coyote Cafe

Duminică – 10 iunie 2012

11:00 Dezbatere Publică – ARDOR – Asociaţia Română de Dezbateri Oratorie şi Retorică pe tema „E mai greu să discriminezi/să fii discriminat azi în România decât altă dată”– Coyote Cafe*

13:00 Târg meşteşugari – Grădina Uranus

16:30 Prezentare academică cu iz informal despre manele cu Adrian Şchiop – Coyote Cafe*

17:00 UFE & Jo.E (Groove On) (RO) – Grădina Uranus

20:00 Concert Gipsy Groove (KS) – Grădina Uranus

20:00 Concert Lulo Reinhardt Latin Swing Project (DE) – Grădina Uranus

23:00 “Noaptea albă a filmelor negre” – Proiecţii de film & human philosophy – Coyote Cafe *

Notă: Toate activităţile marcate cu „*” sunt cu acces gratuit

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508