spot_img

„Fabrica minții noastre face confecții cărora le dăm statutul de adevăr”

Aurora Liiceanu este doctor în psihologie, cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu – Motru” din cadrul Academiei Române. Este una dintre cele mai de succes autoare publicate de Editura Polirom în ultimii ani. Iată câteva titluri de succes: Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010), Viaţa nu-i croită după calapod (2011) şi Cuvinte încrucisate (2012). Florina Zaharia a dialogat cu Aurora Liiceanu despre „Cuvinte încrucişate” (Editura Polirom, 2012), cea mai recentă carte a autoarei dar şi despre fascinanta lume a psihicului uman într-o realitate copleşită de consumerism şi tentaţii:

Întâmplările, total diferite de gânduri (după cum se precizează în moto-ul lui Paul Valery din „Cuvinte încrucişate”) influenţează mai mult ceea ce suntem decât gândurile? Care dintre ele domină şi care ne pot conduce viaţa?

Cred că există o asimetrie între întâmplări și gânduri, ca și cum viața nu se aliniază gândurilor noastre. Dar, mereu încercăm să dăm întâmplărilor noastre o justificare bazată pe trecutul nostru și pe misterul lucrurilor necontrolate, care parcă ar fi conduse de altcineva.

Spuneţi că în psihologie se vorbeşte despre două categorii de oameni: unii care caută mereu noul, aventura, stimuli care să le schimbe viaţa şi alţii care preferă liniştea, rutina, viaţa monotonă. Nu credeţi că eul interior suferă în ambele cazuri?

Când am spus că există aceste două categorii de oameni m-am referit la o tipologie și orice tipologie simplifică. Iar, simplificarea aduce după sine un sacrificiu, o pierdere. În acest caz, se sacrifică faptul că pentru cei care caută noul sau au apetit pentru aventura fizică sau cea mentală acest lucru este o regulă, dar nu este ceva absolut. La fel și pentru cei care caută rutina, obișnuința. Deci fiecare dintre aceste atitudini sunt predominante în comportamentul unui individ dar nu se exclud una pe cealalată. În acest fel, eul interior suferă când ceea ce este predominant nu se poate realiza, creind frustrări. Simplu spus, un aventurier suferă când rutina este regula lui de viață și invers.

Cât de important este „amănuntul biografic” în viaţa unui scriitor? Reuşeşte să schimbe mintea şi sufletul sau e catalogat doar ca „soartă, destin, coincidenţă, întâmplare”?

Cred că amănuntul biografic este perceput mai conștient de către scriitor pentru că este ceva real, nicidecum ficțiune. Dar cum scriitorii crează ficțiuni ei își pot imagina, crea un amănunt biografic în ceea ce fac. Dacă ei consideră că acel amănunt biografic este soartă, destin, coincidență sau întâmplare o pot face ca orice om. În fond, sunt și ei oameni.

Cât de dificil este să tratezi „identităţi, lucruri care nu se văd”? Poate iubirea să vindece bezna minţii şi să ne apropie mai mult de viaţă?

Cred că orice psiholog onest recunoaște că a trăit sentimentul de neputință. Nu cred că iubirea poate vindeca bezna minții după cum cred că unele structuri de personalitate nu pot fi schimbate sau pot suferi doar schimbări minore, imperceptibile.

Despre maladiile moderne ale eului se spune că în prezent sunt foarte susţinute de consumerism. Avem motive să ne îngrijorăm?

Cred că da, ne putem îngrijora, dar psihologii nu sunt prea luați în serios. Media nu promovează îngrijorările psihologilor, ba chiar le evită, prin acceptarea publicității. Recent, am văzut un interviu cu un om de afaceri, cam exhibiționist, care cerând-i-se să transmită un mesaj tinerilor, a spus cu nonșalanță că ei, tinerii, “să nu învețe“, acest lucru părea un sfat despre viață. Dar, să dau un exemplu despre ceea ce am spus mai sus. Se vorbește în psihologie despre sindromul Buridan foarte asociat consumerismului. El se referă la faptul că oferta exagerată, multitudinea de produse determină omul să nu facă alegeri rationale. Nu poți face o alegere când ești copleșit de o ofertă exagerat de variată. Individul are de ales dintr-un număr mare de produse când vrea să cumpere ceva. Și așa ca Buridan și mai degrabă fără să-și dea seama el intră într-o stare de inconfort care după părerea psihologilor duce la depresie. Multe maladii moderne sunt legate de bani, publicitate ofensivă, ofertă, tentații. De pildă, shopping-ul, adicțiile compulsive.

Titlul cărţii „Cuvinte încrucişate” este cumva o invitaţie la a vorbi mai mult cu noi înşine sau a privi mai cu atenţie către eul interior?

Titlul cărții “Cuvinte încrucișate “ se referă mai ales la a poposi în lumea gândurilor noastre, la o analiză de sine, la reflexie. Poate că era mai bine să folosesc titlul “Gânduri încrucișate “. Dar, până la urmă, fiecare poate gândi ce vrea, ce crede.

Credeţi că în mintea şi în sufletul unui individ există lupte între Adevăr şi Memorie, între Amintire şi Realitate? Din punctul de vedere al psihologului şi al scriitorului, cum aţi defini ceea ce oamenii numesc „viaţă”, lumea reală?

Sigur că există această luptă, pentru că memoria este identitate, iar memoria este nu numai selectivă, dar și mereu supusă schimbărilor date de propria noastră schimbare. Orice individ își construiește scenarii ale trecutului, adesea cosmetizate de nevoia de a ne accepta viața așa cum a fost ea. Lumea reală nu a fost chiar cea din capul nostru și acest lucru este farmecul vieții. Cine poate preciza care este diferența între imaginarul nostru și realul trăit? Fabrica minții noastre face confecții cărora le dăm statutul de adevăr.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508