De curând, la Editura Humanitas, în colecţia „Spaţii publice”, a apărut volumul „ADLAND. Istoria universală a publicităţii”, de Mark Tungate. Traducere din engleză şi note de Iulia Serafim. „O carte extraordinară, scrisă intelligent şi documentată impecabil. O lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de publicitate.” Sir Alan Parker
“ADLAND” este tărâmul neexplorat al publicităţii, pe care Mark Tungate îl cartografiază dintr-o perspectivă inedită, globală. Peisajul este extrem de schimbător, personajele care-l locuiesc – extrem de eterogene, iar parcursul a ceea ce am ajuns să numim astăzi industria publicitară se dovedeşte a fi o adevărată aventură. De la Bill Bernbach la David Ogilvy, de la Sir Alan Parker la John Hegarty, de la Maurice Bleustein la Maurice Lévy, suntem purtaţi pe urmele pionierilor epocii de aur a publicităţii din anii ’50–’60 şi introduşi în birourile marilor directori de creaţie din zilele noastre.
„Publicitatea este extrem de interesanăa acum pentru că nimeni nu ştie cum va evolua. Multe dintre agenţiile descrise în aceste pagini pot fi încă privite ca modele; altele sunt exponate de muzeu. Viitorul publicităţii nu va semăna cu trecutul ei. Experţii sunt ocupaţi cu căutarea consumatorilor, din ce în ce mai alunecoşi, şi cu identificarea tiparelor lor de comportament, iar rezultatele lor sunt însoţite întotdeauna de un semn de întrebare. Cu siguranţă vor exista telefoane mobile, Internet şi o mulţime de ecrane peste tot, dar oare cum se vor intersecta şi vor interacţiona acestea?” (Mark TUNGATE)
MARK TUNGATE este jurnalist specializat în media, marketing şi comunicare. Autor al bestsellerurilor “Fashion Brands: Branding Style from Armani to Zara” (2005), “Media Monoliths” (2005), “Branded Male” (2008) şi “Luxury World: The Past, Present and Future of Luxury Brands” (2009). Colaborator permanent al revistei de specialitate Campaign, colaborator al ziarelor britanice The Times si Daily Telegraph. S-a stabilit la Paris, unde este coprezentator al unei emisiuni de televiziune despre creativitatea în publicitate şi semnează o rubrică săptămânală în revista franceză de marketing Stratégies. Este coautor al publicaţiei anuale The Epica Book, o trecere în revistă a celor mai bune reclame din Europa.