Bianca Boeroiu, cunoscută până de curând ca artistă ceramistă din noul val, acum reprezintă un nume de luat în seamă şi în cinematografia din România, ca make-up artist. Cel de-al doilea film în care a lucrat, “Loverboy”, în regia lui Cătălin Mitulescu, i-a adus deja o nominalizare la premiile Gopo. Dorina Cioplea a dialogat cu Bianca Boeroiu, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre cum împacă cele două domenii, ceramica şi make-up-ul, şi ce presupune fiecare dintre ele.
Eşti cunoscută ca artistă ceramistă iar lucrările tale au fost expuse atât în ţară cât şi peste hotare. Cu toate acestea, de ceva timp te regăseşti şi în industria cinematografică românească, ca make-up artist. Când a început această pasiune şi cum s-a dezvoltat ea?
A început acum 3 ani, când mi s-a propus proiectul “Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Şerban. Am răspuns acestei provocări cu un entuziasm oarecum inconştient. Nu aveam experienţa domeniului cinematografic şi stăpâneam doar câteva idei teoretice despre ceea ce înseamna continuitate, scenariu în ordine cronologică, decupaj etc. Succesul de care s-a bucurat acest film a constituit un impuls pentru mine, mai cu seamă că am fost singura reprezentantă a departamentului, în condiţiile în care orice debut ar trebui să se facă în rolul de asistent al unui make-up artist cu experienţă. Şi această reuşită se datorează unui regizor de excepţie şi a unui script supervisor pe măsură.
Anul acesta ai fost nominalizată la Premiile Gopo pentru cel mai bun machiaj, pentru filmul „Loverboy”, în regia lui Cătălin Mitulescu. Cât de importantă este o astfel de nominalizare pentru tine şi câtă muncă se află în spatele ei?
Într-adevăr, nominalizarea a fost o mare surpriză şi o mare bucurie în acelaşi timp. Spun surpriză pentru că nu mă aşteptam să fiu nominalizată după al doilea film din cariera mea. ”Loverboy” a fost destul de solicitant pe partea de make up: tatuajele făcute în fiecare zi, răni, vânătăi etc. Dar se pare că acest efort nu a trecut neobservat şi am avut confirmarea faptului că îţi este răsplătit într-un fel sau altul.
Ce presupune de fapt munca pe un platou de filmare? Cred că ai foarte multe amintiri mai mult sau mai puțin plăcute din diferite proiecte și locații. Povestește câteva dintre cele mai ieșite din comun.
Munca pe platoul de filmare presupune, în primul rând, o strânsă colaborare între departamente. Altfel nu funcţionează şi acest lucru se va oglindi în rezultatul final. Atunci când vorbim despre un lung metraj lucrurile devin şi mai complicate, ţinând cont de perioada relativ lungă de filmare. Trebuie să-ţi readaptezi ritmul de viaţă în funcţie de proiect. 
Orice moment de relaxare sau neatenţie se poate traduce în erori de continuitate, deseori imposibil sau foarte dificil de corectat. Cât despre amintiri… predomină cele plăcute, încărcate de umor. Altfel nu aş avea motivaţia să continui. Iar cele mai puţin plăcute există şi ele, fără doar şi poate. Ar fi nefiresc să nu existe atunci când eşti pus în situaţia de a-ţi petrece 3 sau 4 săptămâni din viaţă într-un cu totul alt context, alături de oameni care nu-ţi sunt neapărat cunoscuţi, într-o locaţie de regulă îndepărtată de casa ta şi în condiţii meteorologice extreme :))). Şi nicio situaţie nu seamănă cu alta. Există întotdeauna elementul “surpriză”: locul de cazare, mâncarea, locaţiile, spaţiul în care se presupune că ar trebui să-ţi desfăşori munca în locaţiile mobile şi multe altele. Aşa, ca un exemplu mai ieşit din comun ar fi un scurt metraj filmat în întregime pe o macara, la o înălţime semnificativă. Am şi acum toată admiraţia pentru cei doi actori protagonist, dar trebuie să recunosc că nu am reuşit să-mi înfrâng teama de înălţime, aşa că niciun retuş nu a fost făcut direct pe set 🙂
Ce satisfacții îți aduc materialul ceramic și etapele de transformare a acestuia? Dar lucrul ca make-up artist?
Ceramica este şi va rămâne cea mai apropiată sufletului meu. De fapt mi-este foarte dificil să răspund atunci când sunt pusă în situaţia de a-mi ierarhiza pasiunile. Pentru că îmi plac în aceeaşi măsură, dar totuşi ceramica mi-a oferit satisfacţii greu de egalat. Regretul meu e că nu dispun de suficient timp să mă pot exprima pe ambele planuri aşa cum îmi doresc. Ceramica este extrem de ofertantă dar îţi solicită prezenţa permanentă, e un proces complex, aşa cum bine ai spus, în perpetuă modificare. Trebuie să-i fii aproape ca să răspundă pe măsura aşteptărilor tale. Dar rezultatele sunt senzaţionale atunci când ajungi să stăpâneşti varietatea materialelor, să le cunoşti valenţele şi să ştii cum să le exploatezi. Satisfacţia în machiaj apare atunci când întâlneşti situaţii inedite, provocatoare. E un domeniu extrem de complex, de fascinant. Mai ales pe partea de prosthetics, care se manifestă destul de timid la noi în ţară, din raţiuni financiare. Recunosc însă că încerc un sentiment de mândrie atunci când îmi recunosc munca pe ecran :))
La fel cum lucrările ceramice sunt ”copiii” tăi, cred că și filmele la care ai pus umărul îți sunt foarte aproape de suflet. Totuși, există un preferat? Sau un film care să te fi solicitat și provocat mai mult ca altele? Dacă da, din ce punct de vedere?
Nu am un palmares atât de bogat, dar pot spune că pe parte de provocare profesională “Loverboy” rămâne în top, iar mai aproape de suflet “Eu când vreau să fluier, fluier”. Am încă în minte ecoul momentelor de mare încărcătură emoţională pe care le-am experimentat cu toţii pe parcursul anumitor secvenţe.
Despre satisfacțiile din cele două domenii în care lucrezi am discutat. Haide să vorbim și despre părțile mai puțin plăcute ale acestora. Care sunt și cât de greu sau ușor ți-a fost să le accepți și să te conformezi lor?
Aici sunt foarte multe lucruri de spus. În domeniul machiajului lucrurile sunt mai clare. Ştii că prestezi un serviciu şi pe lângă satisfacţia rezultatului obţinut există şi o răsplată financiară. Materialele în care investeşti sume semnificative se amortizează în timp. Ceramica se poate vinde sau nu. Iar piaţa de artă în România are de suferit din motive bine cunoscute tuturor. Şi nu poţi face obiecte deosebite fără o investiţie serioasă în materialele aferente. Ca să nu mai vorbim despre dotarea tehnică a unui atelier de ceramică. În cazul meu, o mare parte din câştigul pe machiaj se regăseşte în materialele necesare procesului ceramic. Astfel, preocupările mele se susţin reciproc 🙂 Lucrurile se deplasează timid către progres, încercăm să atragem atenţia asupra valorilor reale şi am făcut un pas extrem de important prin reabilitarea şi promovarea Galeriei Galateea (Calea Victoriei 132, sector 1, Bucureşti), care este prima galerie din ţară dedicată exclusiv ceramicii contemporane.
Ce crezi că îi rezervă viitorul Biancăi Boeroiu ceramista? Dar make-up artistului?
Nu am veleităţi de prezicător J. Viitorul îl pot intui, cel mult, pe baza unui trecut consistent. Cred că ambele domenii îmi vor oferi în continuare provocări şi satisfacţii deopotrivă. Trebuie doar să descopăr şi să brevetez formula înmulţirii timpului :))
O mare bucurie sa descopar un artist atit de talentat !
de abia astept expozitia urmatoare !
keep going !