Pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit un text semnat de Mariana Gorczyca despre Târgul de Carte de la Torino, care a avut loc de curând. Redăm mai jos, integral, textul.
TORINO 2012
Cu o ureche la evoluția scorului în meciul Dinamo – Steaua, încerc să extrag/decupez din sedimentele de impresii care s-au așezat întrucâtva la o zi de la întoarcerea mea de la Torino.
Am prins ultimele zile ale Târgului de Carte fiindcă așa mi-a permis programul săptămânal al Wizzairului și, prin urmare, voi scrie doar despre evenimente la care am participat.
Ca impresie de ansamblu, anul acesta Târgul nu a mai avut anvergura de la Ediția 2011, anul aniversar al unificării Italiei, când spațiul de desfășurare a fost mult mai extins iar fiecare regiune istorică a fost amplu reprezentată. În schimb, România, în calitate de paese ospite 2012, s-a bucurat de atenție maximă. Suprafața alocată a fost ceva mai mare ca anul trecut, noutatea constând în Sala de deasupra Standului României, sală încăpătoare, vizibilă din toate părțile, în care au avut loc cele mai multe dintre evenimentele noastre programate de organizatori.
Cum nu cârcotesc de felul meu ca să nu fac riduri, nu voi spune că editurile mai mici dar viabile, cu cărți premiate, inclusiv de USR, au lipsit cu desăvârșire. Nu știu de ce îmi trece fugar prin cap editura Limes. Sau, de pildă, după cireașa de pe tort care a încheiat apoteotic seara de duminică 13 mai, adică întâlnirea publicului italo-român cu Ion Mureșan, s-a bulucit lumea să cumpere cărți scrise de acesta. Decepție. Alcoolul nu numai că nu se terminase dar nu fusese nici măcar în câteva bucăți, așa, ca aperitiv de deschis pofta.
A fost însă prezent pe rafturile standului nostru dar și ale editurii italiene ARACNE (un fel de Limes melanjat cu Herg Benet și Tracus Arte) Nichita Danilov. Stoc epuizat. Traducerea poeziilor într-o antologie intitulată La finestra del tramonto a fost făcută – aș îndrăzni, ca fostă studentă silitoare a lui Marian Papahagi, să zic excepțional) de un calabrez pe nume Danilo de Salazar. Carevasăzică, Danilo l-a tradus pe Danilov. Când s-au cunoscut ei la Neptun, în urmă cu ceva vreme, s-au simțit paronimic legați pentru eternitate.
În formă maximă, Danilo i-a tradus meravilios câteva poezii și lui Ion Mureșan. Și i-ar fi acompaniat și pe maeștrii Dumitru Țepeneag și Dan Lungu la un Pub de lângă Lingotto, fost sat olimpic, dar a aflat că la 2-3 kilometri distanță Juventus câștiga un meci important. Ori Danilo ținea cu Inter Milano iar ofuscarea lui semăna perfect cu ce simt eu acum, când, iată, Dinamo a pierdut il classico cu Steaua.
De altfel, încă o dată mi s-a accentuat părerea cum că italienii seamănă foarte tare cu românii, cum stau ei baroc la cozi, cum se manifestă mereu cu capsa pusă în trafic, cum gesticulează, cum le sare muștarul din orice, cum revendică vehement tot felul de chestii pentru care neamțul sau scandinavul ar rămâne calm. Ne mai mirăm că, de anul trecut când primarul torinez vorbea de 30 de mii de români în zonă și până anul acesta, s-au mai deplasat cu Wizairul sau Atlassibul aproape încă pe atâția concetățeni în capitala Piemontului ?
Traian a venit încoace la 101 cu cohortes, alaes, oști pretoriene, cap la cap, zic istoricii serioși, să fi fost vreo 150 000 de ostași. La aproape două mii de ani distanță în timp, ne întoarcem, care va să zică, acasă, în peninsulă. Cu Wizzairul, cu Atlasibul, cu ICR-ul, cu acreditare de presă, care cu ce poate. Forma predestinată di stivale, a Italiei e din aria semantică a deplasării. Într-un sens, în celălălalt…