Joi, 24 mai 2012, invitatul Cafenelei critice (Club A, București) este polivalentul artist Mircea Florian, unul dintre cei mai importanţi creatori români experimentali ai ultimelor decenii. La Cafeneaua critică, Mircea Florian va vorbi despre întreaga sa carieră, cu exemplificări. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Muzician, artist vizual şi multimedia, implicat şi în producţii teatrale şi cinematografice, practicant al „melopoiei”, autor al textelor pentru compoziţiile sale, Mircea Florian a fost unul dintre protagoniştii scenei noastre culturale din anii 1970-1980, pînă în 1986, cînd s-a stabilit în Germania de Vest, continuîndu-şi şi extinzîndu-şi acolo proiectele. După căderea regimului comunist, revine periodic în ţară şi iniţiază sau colaborează la proiecte artistice diverse, organizează evenimente, predă cursuri de multimedia, artă cinetică, sound & light design etc.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara*.
* Invitaţii stagiunii 2011-2012 a Cafenelei critice: Nichita Danilov (ediţia a 50-a); Alice Georgescu, Aura Corbeanu, Doina Lupu (organizatori ai Festivalului Naţional de Teatru 2011), Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, George Costin, Mihaela Michailov (participanţi la Festival), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Ileana Lucaciu, Nicolae Prelipceanu (critici de teatru) (ediţia a 51-a); Florin Iaru (ediţia a 52-a); Mira Nedelciu, Georgeta Nedelciu, Emil Buruiană, Vladimir Epstein, Anca Dumitrescu, Cătălin Ţîrlea, Sorin Preda, Cristian Teodorescu, Petre Răileanu (evocare Mircea Nedelciu) (ediţia a 53-a); Mihai Măniuţiu (ediţia a 54-a); din nou Florin Iaru (ediţia a 55-a); Eugen Negrici (ediţia a 56-a); Ileana Dimov-Moise, Dorina Simionescu, Diana Simionescu, Emil Buruiană, Anca Mateescu, Maria-Elena Negoescu, Gilda Rădulescu, Horia Pop, Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Nicolae Prelipceanu, Anca Dumitrescu, Mircea Florian, Mona Antohi, Sorin Antohi (evocare Leonid Dimov şi Mircea Horia Simionescu) (ediţia a 57-a); Nicolae Manolescu (ediţia a 58-a); Cosmin Manolescu, Catrinel Catană, Ştefania Ferchedău (despre dansul contemporan) (ediţia a 59-a); Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, Ioana Ieronim, Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu (despre Îngeri în America după Tony Kushner, montare a Teatrului Metropolis) (ediţia a 60-a); Mihai Dinu (ediţia a 61-a); Bogdan Ghiu (ediţia a 62-a); Magda Cârneci, Adrian Guţă, Petru Lucaci (ediţia a 63-a); Constantin Abăluţă şi invitaţii săi: Nora Iuga, Simona şi Barbu Cioculescu, Eugen Negrici, Silvia Codreanu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Tzone (ediţia a 64-a); Nicolae Constantinescu (ediţia a 65-a); Richard Noyce, Ciprian Ciuclea, Olivia Niţiş, Andreea Micu, Adrian Guţă, Doina Mândru, Tosca Pur, Barbara Baum (despre ediţia a 5-a a Bienalei Internaţionale de Grafică Experimentală) (ediţia a 66-a); Gheorghe Iova (ediţia a 67-a).