Vineri, 11 mai 2012, ora 18:30, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Bdul Unirii nr. 22, Bucureşti), a avut loc prima ediţie a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”. Un juriul format din Eugen Negrici (preşedinte), Ioan Stanomir (eseist), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Florin Bican (Institutul Cultural Român), Daniel Nazare (Directorul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”, Brşov), Liviu Moraru (specialist / tipografie) şi Dinu Dumbrăvician (Universitatea Naţională de Arte) – a selectat finaliştii primei ediţii. „Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din România“ şi-a propus să marcheze reuşitele anuale ale industriei editoriale autohtone, să atragă atenţia publicului asupra celor mai bune produse editoriale româneşti, în contextul în care se vorbeşte tot mai mult de o criză a lecturii, a cărţii sau a literaturii de calitate.
Evenimentul a fost deschis de Irina Păcuraru, cunoscută publicului datorită documentarelor şi talk-show-urilor prezentate la TVR 1. Aceasta a precizat că „totul este în premieră” , că şi „valoarea are nevoie de ierarhii”.
Preşedintele juriului, Eugen Negrici a spus că se simte „confortabil pentru că îi are în faţă pe camarazii săi care luptă pentru salvarea cărţii”.
Prima categorie şi primul premiant în cadrul Galei a fost prezentat de Liviu Papadima. Categoria Cea mai bună librărie a avut mai mulţi câştigători: Librăria Cărtureşti (premiul i-a fost înmânat lui Şerban Radu, co-fondator al librăriilor Cărtureşti); Compania de Librării Bucureşti (premiu înmânat lui Iulian Niţu); Librăria Humanitas „Constantin Noica” (Sibiu).
Categoria Cea mai bună tipografie a fost prezentată de Ioan Matei, şef serviciu Cultură Scrisă şi Biblioteci din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, iar premiul a revenit Tipografiei Monitorul Oficial. Din partea Tipografiei Monitorul Oficial, premiul a fost ridicat de Gheorghe Popa, care a mulţumit juriului, mai ales pentru confirmarea unei tradiţii începute la 20 decembrie 1832, sub redactarea lui I. H. Rădulescu.
În cadrul Galei au fost prezentate câteva momente speciale, cu personalităţi din domeniul industriei de carte: doamna Georgeta Munteanu, care a vorbit despre Librăria Sadoveanu şi despre publicul care intră în librării, de ieri şi de astăzi; graficianul Done Stan; eminenta traducătoare Antoaneta Ralian; ilustratorul de carte Vasile Olac; doamna Ioana Dragomirescu Mardare, ilustrator de carte.
Premiile la categoria Cea mai bună bibliotecă au fost înmânate de Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu din Braşov. Acestea le-au revenit Bibliotecii Judeţene Timiş (premiu înmânat lui Tudor Creţu, directorul bibliotecii) şi Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, premiu înmânat doamnei Mireille Rădoi, directoare a BCU.
La categoria Cea mai bună carte netipărită (E-book), premiile au fost înmânate de Dragoş Stanca. Au fost trei premianţi: Proiectul de eBook al Elefant.ro, premiu ridicat de Vlad Puescu; Cartier, pentru „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor ” de Lewis Carrol, premiu ridicat de Florin Ungureanu, şi Proiectul de eBook al LiterNet.ro, premiu ridicat de Răzvan Penescu.
La categora Cea mai bună carte netipărită (audiobook), premiile au fost prezentate de binecunoscutul om de televiziune Virgil Ianţu. Premiat al acestei secţiuni a fost audiobookul „Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, în traducerea lui Marin Tarangul şi lectura lui Andrei Pleşu, Humanitas Multimedia, iar menţiunea specială a juriului: Colecţia “Lecturi pe întuneric” (Casa Radio), premiu ridicat de Daria Ghiu.
Categoria Cea mai frumoasă carte (concept grafic) a fost prezentată de Pavel Şuşară, iar premiul i-a revenit volumului „Găsiţi şi pierduţi / Found and lost” de Nicu Ilfoveanu, Octav Avramescu – concepţie grafică: Nicu Ilfoveanu, Asociaţia de Artă Ilfoveanu.
Categoria Cea mai frumoasă carte (carte ilustrată) a fost prezentată de Mircia Dumitrescu, care a anunţat câştigătorul: „Grafica fără computer. Vol. 2: Litere. Desen, relief, volum” – concepţie: Carla Duschka, Ciprian Isac, Atelierul de Grafică.
Una dintre cele mai îndrăgite prezenţe din cadrul Galei, scriitoarea Ioana Nicolaie, a prezentat categoria Cea mai bună carte pentru copii şi tineret. Premiul i-a revenit volumului „Vise despre case. Carte de poveşti pentru copii şi părinţi” de Eliza Yorkina, Igloo.
Categoria Cea mai bună traducere a fost una dintre cele mai dificile pentru juriu şi alegerile sale. Această categorie a fost prezentată de Simona Kessler, iar premiul i-a revenit Vioricăi Nişcov, traducătoarea volumului „Cartea Roşie” de C.G. Jung, Editura Trei.
Categoria Cea mai bună carte a anului a fost prezentată de Carmen Muşat. Premiul pentru beletristică i-a fost înmânat Martei Petreu pentru volumul „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului „, Editura Polirom.
La categoria Cea mai bună carte a anului (non-ficţiune), premiul i-a revenit lui Lucian Boia şi volumului „Capcanele istoriei „, Editura Humanitas.
De asemenea, au fost acordate Premiile Evenimentul Zilei pentru Cea mai bună carte a anului, premiu ce i-a revenit lui Lucian Dan Teodorovici pentru volumul „Matei Brunul”, Editura Polirom.
Categoria Cea mai bună colecţie a fost prezentată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Premiul a revenit Editurii Art pentru colecţia „Prima dată”, şi a fost înmânat Laurei Albulescu.
La Categoria Best-seller (cel mai bine vândut titlu), premiul i-a revenit volumului „Despre frumuseţea uitată a vieţii“ de Andrei Pleşu, Editura Humanitas, iar la Categoria Best-seller (cel mai popular autor), premiul i-a revenit lui Dan Puric.
Una dintre surprizele serii a fost Categoria Best New Entry (edituri). Premiul i-a revenit Editurii Casa de Pariuri Literare (editor: un cristian), înfiinţată în 2010, cu o ofertă valoroasă de volume şi autori români. De asemenea, a fost premiată Editura Mac Mac, singura editură ecologică din România.
Seara s-a încheiat în ropote de aplauze, scriitoarea Nora Iuga prezentând Categoria Best New Entry (librării). Alături de Nora Iuga au urcat pe scenă Laura Albulescu şi Ion Barbu, cei care au făcut ca Librăria Bastilia din Bucureşti să fie una dintre cele mai îndrăgite locaţii de cultură din Capitală.
Mai multe informaţii la pagina web: https://www.agentiadecarte.ro/2012/05/se-vor-decerna-premiile-primei-editii-a-galei-industriei-de-carte-din-romania-bun-de-tipar/