A doua ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti s-a încheiat joi, 3 mai 2012, la Cinema Studio, printr-o seară festivă, în prezenţa invitaţilor Avishay Kfir (regizor, directorul Cinematicii Haifa) şi Branko Ivanda (regizor) şi a organizatorilor festivalului. Premiul Competiţiei de Film Documentar – finanţat de Institutul Cultural Român – i-a revenit peliculei poloneze ”Pawel evreul” (The Moon Is Jewish, 2011), în regia lui Michal Tkaczynski.
Trofeul festivalului, realizat de artistul plastic Diana Laufer, a fost înmânat de Laurenţiu Damian (regizor, scenarist, profesor universitar UNATC, membru al juriului) doamnei Natalia Mosor, director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti, care l-a acceptat în numele realizatorilor documentarului. De asemenea, regizorul Andrei Călăraşu a primit o distincţie onorifică pentru întreaga activitate.
Festivitatea de premiere a fost urmată de proiecţia filmului israelian ”Notă de subsol” (Footnote, r: Joseph Cedar), nominalizat anul acesta la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”, şi câştigător al premiului pentru „Cel mai bun scenariu” la Cannes, anul trecut.
Aflat la a doua ediţie, Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF) a prezentat publicului o bogată selecţie de peste 50 de filme, majoritatea în premieră în România, proiectate în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În Competiţia de Film Documentar, o premieră a acestei ediţii, au participat zece pelicule din Israel, România, Polonia, SUA şi Germania. Juriul competiţiei a fost format din: Oded Guy – directorul Jewish Film Festival, Ashkelon, Israel; Laurenţiu Damian – regizor, scenarist, profesor universitar la UNATC şi Magda Mihăilescu – critic de film.
Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti se înscrie într-o reţea ce include peste 130 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adresează cinefililor pasionaţi de excelenţă şi inedit în arta cinematografică, publicului de orice vârstă, doritor să se informeze despre bogata moştenire culturală evreiască la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei şi România.
Programul ediţiei de anul acesta a festivalului, disponibil online la www.bjff.ro, a inclus lungmetraje, scurtmetraje, documentare, opere de ficţiune şi filme de animaţie, de la cele mai noi producţii, majoritatea în premieră în România, până la pelicule de cinematecă, precum şi expoziţii de artă, workshop-uri şi dezbateri cu tematică iudaică. Accesul la proiecţii a fost liber, în limita locurilor disponibile.
Organizatorii Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti, Fundaţia Culturală Art Promo şi NOI Media Print S.A. mulţumesc susţinătorilor fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc. Această ediţie s-a aflat sub patronajul de onoare al: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, Ambasadei Statelor Unite, Ambasadei Germaniei, Consiliului General al Municipiului Bucureşti – Comisia Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport. Evenimentul a avut loc cu sprijinul: Primăriei Municipiului Bucureşti, ARCUB, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Institutului Cultural Român, Polish Film Institute şi Centrului Naţional al Cinematografiei. Parteneri: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Comunitatea Evreilor din Bucureşti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Institutul Goethe, Institutul Cultural Polonez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti, Uniunea Cineaştilor din România, UNATC, Castel Film, Fundaţia Mereu Aproape, Restitutio Benjamin Fondane.