La Editura Art, în colecţia „Demonul teoriei”, a apărut volumul „Despre sinucidere. Discurs asupra morţii liber alese” de Jean Améry, în traducerea Corinei Bernic, ediţie revăzută şi îngrijită de Monica-Maria Aldea.
Dar zarurile n-au fost încă aruncate. Au mai rămas poate încă zece minute pe care şi le atribuie. Iar acestea s-ar putea dilata într-o eternitate înşelătoare. Ispita dulce a vieţii şi a logicii sale îl învăluie până în cea din urmă secundă pe cel care a optat deja pentru moartea liber aleasă. Tandreţea necrofilă manifestată faţă de corpul care se va tranforma în cadavru se poate converti cu uşurinţă în decizia salvatoare de a întrerupe actul, devenind astfel o gingăşie faţă de lume, de unde mai înainte era dezgust şi înclinaţie către moarte. Ireversibilitatea absolută a timpului încă ar mai putea fi relativizată: azi la fel ca ieri şi ca alaltăieri, mâine la fel ca poimâine – inima ar bate în acelaşi ritm, o pulsaţie va fi înşelător de egală cu cealaltă, o trezire din somn ar părea aidoma celor trecute şi celor ce ar urma să vină în eternitate. Este trucul unui prestidigitator, a cărui îndemânare stupefiantă pare a realiza imposibilul în faţa ochilor noştri fixaţi imbecil.
Jean Améry (1912 – 1978), născut Hans Mayer, a fost un imporant eseist de origine austriacă, mare parte din opera sa fiind dedicată experienţelor trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi explorării conceptelor de evreu şi victimă. A studiat literatura şi filosofia la Viena. Améry a fost, de asemenea, implicat în mişcările de rezistenţă anti-naziste din Belgia, acţiuni care l-au trimis în lagărele de concentrare, suferind îndelungate torturi din partea Gestapoului. După Auschwitz şi Buchenwald, a fost eliberat, în 1945, la Bergen-Belsen.
Una dintre cele mai importante cărţi ale sale este La limitele minţii: Reflecţiile unui supravieţuitor asupra Auschwitzului şi realităţilor sale. Un alt volum important, deja apărut la Editura Art, este Despre îmbătrânire. În 1978, Améry s-a sinucis printr-o supradoză de somnifere.
