La Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”, a fost publicat volumul “Ţinutul Celălalt” de Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan, în 2011. Autorii ” rescriu literatura pentru copii, personajele, ţinuturile şi limbajele ei, abordând un soi de realism fantastic al tuturor posibilităţilor lingvistice şi imaginare”, a scris despre volum Raluca Dună. Andra Rotaru a dialogat cu Ruxandra Cesereanu despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Există o hartă desenată de Spuki şi Lolo care arată unde se găseşte „Ţinutul Celălalt”. Ce s-ar întâmpla dacă ea ar fi corect interpretată de cine nu trebuie?
Harta a fost făcută de Marius, prin urmare el este cel care o poate interpreta cel mai bine, eu fiind mai dezorientată topografic, deși sunt o călătoare împătimită – în viața reală! Totuși văd harta cu pricina ca pe un carusel al lumilor alternative și suprapuse, până la a alcătui un palimpsest. Datorită acestei hărți, orice poate fi sau deveni lume alternativă.
Imaginaţia copiilor imprimă realităţii o sumedenie de deformaţii: moartea locuieşte în frigider; moş crăciun coboară pe furtunul de la aragaz; îngerii locuiesc în tomberoane etc. A existat o perioadă de convieţuire în mijlocul celor mici, de exersare activă cu voi şi cu ei pentru crearea volumului, de înţelegere reciprocă?
De conviețuit am făcut-o poetic prin intermediul ipostazelor noastre infantile, care sunt Lolo și Spuki – așa cum era, de altfel, la mintea cocoșului, orice fel de cititor pricepând acest lucru din pornire; dar și prin intermediul autorilor (relativ maturi) revărsați în manuscris ca personaje (Magissa și Smintik). Cineva foarte apropiat acestei cărți și cititor predilect al ei (cel dintâi cititor al nostru, de fapt) a făcut o afirmație majoră: aceea că Ținutul Celălalt este o carte despre entitatea debiloidă (sindrom Down & autism & multe altele) care există în noi toți (creatori și necreatori, făpturi omenești adică), chiar dacă nu vrem să recunoaștem acest lucru și îl ascundem cu obstinație…
Moartea în ochii copiilor devine o aventură cu piloţi de avioane care înconjoară locul în care se află cei rămaşi în urmă.
Moartea poate fi o puzderie de lucruri și orice! Sanda Cordoș (critic literar și prietenă a cărții noastre, întrucât a fost cel de-al doilea cititor al manuscrisului integral, după ce acesta a fost finalizat) ne-a spus că Ținutul Celălalt este o rescriere amplă și nuanțată, pe diferite paliere, a Ecleziastului. Șocantă afirmatie, nu-i așa? Iar dacă totul e deșertăciune, ei, bine, atunci deșertăciunea poate fi orice, oriunde, oricum, oricând, inclusiv într-un orfelinat unde doi copilași fantazează la infinit și se joacă în fel și chip, ca să uite de moarte, singurătate și abandon.
Care au fost cele mai dificile momente ale scrierii „Ţinutului Celălalt”? Se spune că este mai dificil să scrii despre lumea primilor ani, cu limbajul şi specificul său nealterat de constrângeri.
Scrierea cărții a fost dificilă, dar a fost o provocare maximă pe care am acceptat-o și ne-am asumat-o amândoi din start. Iar faptul că ne-am chinuit (liric, ideatic, stilistic) la anumite partituri a fost, în același timp, o ambiție și un extaz ; acela de a scrie nemaivăzut și nemaiauzit. Momentele dificile nu au fost creatoare, ci umane, întrucât, în diferiți timpi ai scrierii cărții au existat între noi, cei doi autori, diferite fricțiuni. Aceste divergențe au fost rare, totuși. Însă tocmai Ținutul Celălalt în sine (cartea și lumea) a fost mereu lucrul care ne-a vindecat și ne-a făcut să mergem mai departe, până la capăt.
Care este rolul lui tanti în viaţa lui spuki şi lolo?
Tanti nu este doar o tanti, ci foarte multe lucruri, așa încât nu poate fi limitată doar la un singur sens. La fel ca Bau-bau sau Doamne-doamne. Oricum, Marius a adus-o în scenă pe Tanti, prin urmare el trebuie tras de limbă. Pentru mine, Tanti reprezintă o formă de moarte casnică, dar ea este și o bufoneasă!
Pornind de la un caz real, personajele au fost învestite cu puterea de a se împrieteni cu boala lor.
Spuki și Lolo trăiesc maximal prin boala lor care a fost, totuși, doar un pretext pentru noi, autorii. Fiindcă această boală devine o iluminare și un delir (benefic, deși cu ramificații întunecate) amplu (segmentat pe capitole-papyrusuri), prin intermediul căruia cei doi copilași găsesc singura soluție să se salveze de nebunie, orfanitate și de moartea psihică. Tocmai boala lor îi mântuie pe Spuki și Lolo și îi ajută să creeze la nesfârșit lumi compensatorii.
A existat vreun cadru limitativ în momentul scrierii acestui volum? A existat un plan al lucrului în doi? Cum aţi hotărât că este un volum care se vrea scris în doi?
Am mai spus-o cu varii ocazii, o repet succint și acum: după etapa poetică experimentală pe care am avut-o cu Andrei Codrescu (vezi cartea noastră Submarinul iertat, 2007), am fost captivată de ideea concretă de a scrie o altă carte cu un poet mai tânăr decât mine, dar, în același timp, apropiat mie, liric vorbind. Aveam în cap ideea generală a cărții (mai exact, a poemului, căci a fost un poem, inițial, care s-a tot amplificat până a devenit carte) și, în principiu, știam ce vreau. Marius s-a format la atelierele mele de scriere creatoare, dar în același timp era (devenise) un poet de sine stătător, talentat și cu totul aparte (vezi volumul său Soporia, 2008). Pentru vocile celor doi copilași și pentru dialogul dintre ei – era necesar să fim doi autori (simultan înrudiți și diferiți).
Cadru limitativ nu a existat – Ținutul Celălalt ar fi putut, la o adică, să ajungă și la 500 de pagini. Dar am decis să ne oprim și chiar am renunțat definitiv la anumite partituri, reducând cartea la puțin peste 200 de pagini, întrucât am dorit amândoi ca lumea noastră să fie și să rămână numinoasă, fără pseudopode și ramificații repetitive ori gratuite. Să nu uităm, însă, că pe lângă Ținutul Celălalt există manuscrisul (de sertar) de poezie numit Celălalt Ținut Celălalt, precum și romanul fantasy Dincolo de Ținutul Celălalt (care are, deocamdată, tot cam 200 de pagini).
