De curând, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit un text de la scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă despre cea mai recentă carte a sa, un volum recuperatoriu despre personalitatea lui Traian Brăileanu. Redăm, mai jos, textul integral.
A apărut zilele acestea prima lucrare monografică din România despre filosoful şi sociologul bucovinean Traian Brăileanu, parte a unei teze de doctorat cu acelaşi subiect, în curs de finalizare. Lucrarea, care poartă titlul ”Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean”, a văzut lumina tiparului la Editura Paideia din Bucureşti, în Colecţia Studii şi eseuri – antropologie.
Argument
Cartea de faţă, ”Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean”, se vrea a fi una recuperatorie, de reconstrucţie a traseului pe care l-a străbătut din punct de vedere ontic, cu tot ce înseamnă acest aspect, inclusiv cu întruchipările raţiunii, una dintre personalităţile care şi-a lăsat în mod ineluctabil amprenta asupra câmpului intelectual manifestat cel puţin în interbelicul bucovinean, dar care s-a înrâurit întregului, racordându-se la teritoriile realităţii consumate în acea perioadă a societăţii româneşti, în integralitatea sa. Odată cu prezentarea fenomenului Traian Brăileanu, am încercat să recompunem harta dezbaterii de idei înregistrate, dar şi toposul devenirii istorice, şi asta abandonând orice filosofie a respingerii, referenţial cu care s-a operat de-a lungul timpului, mai ales în vremea din urmă, cea în care a domnit ciuma roşie, bolşevismul instaurat în România de tancurile sovietice după 23 august 1944.
Pe Traian Brăileanu, fie că-l criticăm, fie că-l prezentăm în dialectica vieţii sale, ceea ce am încercat şi noi, fie că-i construim, în fine, un encomion, „nu-l putem ignora nepedepsiţi”, ca să reluăm formularea lui Constantin Noica în care se referea la Hegel. De fapt şi sintagma întruchipările raţiunii am ales-o pentru a pune titlul cărţii inspiraţi fiind de acelaşi filosof, care de altfel l-a citit pe Traian Brăileanu încă din anii tinereţii lui, pe când era student.
Pe lângă faptul că Traian Brăileanu a fost o figură extrem de controversată, derapajul său spre extrema dreaptă fiindu-i fatal în ceea ce priveşte catalogarea sa, omul de ştiinţă bucovinean, că ne place sau nu, rămâne un nume important, unul dintre cei mai însemnaţi sociologi români, redutabil teoretician al elitelor, sociolog al naţiunii, cu o viziune sistemică asupra societăţii umane, cel care a valorificat în premieră filosofia lui Vasile Conta, dar şi autorul primului studiu românesc de ştiinţa politicii, unul dintre primii traducători de la noi ai operelor lui Kant, tălmăcitor de seamă al lui Aristotel, autentic gânditor creştin, în ultima etapă a vieţii sale, cea de maturitate deplină, un mărturisitor al mesajului hristologic.
Volumul despre care discutăm, l-am structurat în trei capitole: I. Traian Brăileanu, excurs biobibliografic (n. 14 septembrie 1882, Bilca – d. 3 octombrie 1947, Aiud), II. Traian Brăileanu şi Gruparea Iconar şi, în cele din urmă, III. Traian Brăileanu, Grupul de la Cernăuţi şi revista „Însemnări sociologice”.
Aşadar, prin punctarea celor mai semnificative momente din viaţa şi opera filosofului şi sociologului cernăuţean ne-am propus să redăm cititorilor imaginea cât mai veridică, obiectivă, reală, a celui care a fost Traian Brăileanu. Pe baza experienţei sale acumulate în relaţiile pe care le-a exercitat cu membrii „Iconarului” sau cu cei grupaţi în jurul „Însemnărilor Sociologice” se poate urmări evoluţia ideilor pe care profesorul le-a pus în circulaţie. De asemenea, tot în proximitatea acestor mişcări intelectuale poate fi identificată ideaţia propusă spre dezbatere, în special, de tânăra generaţie de cărturari bucovineni.
Pentru o mai limpede vedere de ansamblu şi, în consecinţă, pentru o reflectare corectă a problematicii cărţii de faţă am preferat metoda citării, chiar atunci când citatele au căpătat o întindere apreciabilă.
Cum omul, în general, este strict legat de comunitatea din care face parte, existând de ambele părţi o întrepătrundere reciprocă, dinamică, vorbind despre personalitatea profesorului bucovinean, volens-nolens, am prezentat şi societatea din care făcea parte şi pe care şi-a asumat-o, având credinţa că starea lucrurilor, oricât de critică ar fi, se poate schimba. În acest sens, şi-a concentrat toată forţa pe naţionalismul integral în numele căruia a militat întreaga viaţă. De aici şi până la orientarea spre extrema dreaptă a fost doar un pas. Un pas pe care l-a făcut fără să ezite, în chip cât se poate de firesc. Şi asta s-a produs nu în urma unor calcule politice, ci dând frâu liber unei credinţe pure, intime, unei trăiri noologice concretizate într-o concepţie creştină transplantată la o realitate socială, în speţă cea românească, marcată de criză. De fapt, cum reiese şi din mărturisirile sale, Traian Brăileanu nu s-a considerat niciodată un politician în sens autentic. Cu toate acestea, avea să plătească cu vârf şi îndesat şi pentru ce a făcut, dar şi pentru ce nu a făcut.
Din punct de vedere metodologic, pe lângă instrumentarul istoriografic, am abordat coordonata interdisciplinară, observând că pentru a înţelege o personalitate cu preocupări atât de diverse şi pentru a scoate în evidenţă relieful concepţiilor sale nu poţi să te cantonezi la o singură disciplină. În acelaşi timp, ne-am axat acţiunea de cercetare pe o filosofie a deschiderii, direct proporţională cu termenii complexităţii în care gândea Traian Brăileanu, filosof şi sociolog care impresiona prin cunoaşterea exemplară a filosofiei antice, a celei clasice germane, până la cea extrem contemporană, fără să neglijeze nici istoria, pe baza căreia şi-a întemeiat multe observaţii de natură sociologică, dar şi fără să scape din vedere, se înţelege, discipline precum ştiinţa socială, etica, politologia, epistemologia etc. Prin urmare, critica acerbă pe care a efectuat-o faţă de marxism a fost susţinută de o percepţie şi o înţelegere în amănunt a ideologiei respective, împotriva căreia a luptat întreaga viaţă.
Rămâne vie şi în cazul lui Traian Brăileanu, un intelectual croit dintr-o ţesătură fină, următoarea întrebare: cum s-a putut întâmpla să creadă cu atâta tărie şi să scrie într-o manieră fără echivoc despre Corneliu Zelea Codreanu, liderul unei mişcări care s-a dedat la o serie de crime, pur şi simplu, abominabile şi care nu au nici o scuză.
În cartea de faţă ne dorim să prezentăm argumentele necesare pentru care considerăm că Traian Brăileanu trebuie să fie pus în discuţie, integrat, prin urmare, şi asimilat de memoria noastră colectivă drept inconturnabil atunci când vorbim despre istoria gândirii autohtone. Să-l scoatem astfel de sub incidenţa gândirii arestate, o sintagmă care nu a rămas uitată undeva la nivelul teoretizărilor, ci chiar a fost pusă în practică de cumplitul aparat de opresiune dezvoltat de comunism. Asta este, în esenţă, şi miza cărţii noastre.
Alexandru Ovidiu Vintilă
Alexandru Ovidiu VINTILĂ (n. 26 septembrie 1977, Suceava) este licenţiat în istorie şi filosofie, diplomat în inginerie şi management agroturistic. În prezent este doctorand în ştiinţe socio-umane în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi şi membru în Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, fiind, de asemenea, redactor al revistei „Bucovina literară” şi membru în Colegiul de redacţie al revistei „Scriptum” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava. A publicat până acum următoarele volume: „caricatura de cretă”, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2004; „miezonoptice. tradiţia rupturii”, Iaşi, Editura Timpul, 2008; „cartea lui koch”, Timişoara, Editura Brumar, 2009; „viaţa preschimbată”, Iaşi, Editura Timpul, 2011 şi „Demersul dialogic. Semne ale unei experienţe a înţelegerii” (eseuri şi dialoguri), Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2011. Cărţile publicate sau grupaje ale acestora au fost distinse cu o serie de premii, dintre care enumerăm: Premiul Editurii Cartea Românească pentru debut în volum şi al revistelor Poesis, Unu şi Luceafărul, la ediţia a XX-a a Concursului Naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”, Botoşani, 2002; Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru debut în volum (2004); Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi, secţiunea debut în volum (2004); Premiul I la Concursul „Natale Oggi” Poesia Attiva (Italia, Torino, 2008); Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei, Suceava, 2009; Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru poezie (2010); Premiul pentru poezie „Octavian Goga” (Cluj-Napoca – Ciucea, 2010), precum şi Premiul pentru poezie, artă şi interculturalitate acordat de Editura Dagan, Paris, 2011.
