Artista vizuală Mirela Trăistaru a ieșit, de curând, din nou în lume, de data aceasta cu expoziția ”20X20”, un dublu eveniment care a avut loc la ”Atelier 030202” și la ”Galeria Sarroglia”. Pe lângă vernisarea unei serii de lucrări de desen ”Prietenii fetiței mele”, Mirela Tristaru și-a serbat și ziua de naștere alături de prieteni și iubitori de artă. Dorina Cioplea a dialogat cu artista în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro
De curând, ți-ai serbat maturitatea printr-o expoziție eveniment despre copilărie. Cum se îmbină în prezent cele două etape din viața ta? Povestește despre proiectul ”2X20”.
Dacă m-ai fi întrebat ce îmi place aș fi știut să îți răspund: ciocolata, culoarea păpădiilor, sclipiciul, revoluția, artificiile. Și îmi plac prietenii mei. Și cum am vrut ca la aniversarea mea să am toți prietenii aproape, i-am adunat în felul meu, organizând această expoziție. „2×20” marchează și împlinirea a 40 de ani, dar și numărul de lucrări pe care îl doream inițial în cele două expoziții bucureștene, respectiv „Atelier 030202” și „Galeria Sarroglia”. La ”Atelier 030202” am reușit să pun pe simeze chiar 20 de lucrări, în schimb, la Sarroglia, spațiul fiind unul foarte generos, numărul a fost considerabil mai mare, în jur de 50 de lucrări. Dar rămâne ideea inițială. Și cum preocupările mele din ultimii ani s-au axat în universul nou construit de fetița mea Miral, tot ce stă la baza acestei duble expoziții e inspirat din jocurile, prietenii și preocupările ei…
Prietenii de joacă ai fiicei tale te preocupă, ca subiect de creație artistică, de ceva timp. Și cu toate că veselia și puritatea lor abundă de culori, tu ai ales să îi desenezi simplu, în creion. De ce?
Cum desenez și pictez de la 3 ani, sau mai bine zis de când mă știu, culoarea a reprezentat o pondere uriașă în tot ce am făcut până acum. Lumea mă identifică cu grădini voluptoase, body-painting, culoare puternică, suprafețe mari. Am vrut să rup puțin ritmul și să încerc ceva ce nu făcusem din anii de școală: desenul curat, lipsit de înflorituri și tehnici combinate. Dacă tema aleasă e oarecum o întoarcere în timp, atunci și tehnica și dimensiunile sunt, la fel, o întoarcere în timp…
În lucrările tale povestești despre copiii de acum, diferiți de cei ai generației tale. Și totuși, cu siguranță sunt și asemănări.
Nu facem altceva decât să observăm. Se schimbă generaţii şi se schimbă stiluri de viaţă. Jocurile copilăriei de asemenea. Și spaţiul de desfășurare e altul.
Deşi sunt la fel de frumoşi, copiii se dezvoltă altfel. Dacă în anii 80 de abia îndrăzneam să visăm la o bicicletă şi aceea cumpărată pe monezile de 5 lei adunate în sticlele de lapte, astăzi e o prezenţă nelipsită în câmpul de joacă.
Biciclete, role, trotinete, skateboard-uri, raportul e de 1 la 1. Se poate ca un copil să aibă cu el în aceeaşi zi şi role şi bicicletă. Raportul copilăriei mele era cam de o bicicletă la 10 copii şi ne dădeam cu ea pe rând. Acum sunt adevărate maratoane pe aleile parcului… Gata cu “ţară-ţară vrem ostaşi”,”prinţesa cu paşi furaţi”, magazinele din nimic, celebrul “elastic”, colecţiile de “hârtie de gumă” sau câte şi mai câte… Gata cu “Mihaela ” şi “Oblio”, trăiască Hanna Montana şi Selena Gomez! S-a pierdut ceva din libertatea jocului din spatele blocului, atunci când aveam cheia legată la gât (ni se spunea “generaţia cu cheia la gât”). Totul se petrece acum sub privirile atente ale părintilor care intervin în orice dispută apare între cei mici.
În acest fel, ierarhiile în jocul lor nu mai au valoarea de altă dată. Copiii de azi se ştiu supravegheaţi permanent şi apelează la părinţi pentru orice nemulţumire… Se dezvoltă diferit. Sunt copiii generaţiei noastre, cei mai frumoşi si mai surprinzători copii de pe planetă. Te uimesc cu francheţea şi ascuţimea minţii lor. Se spune că ei acumulează într-o singură zi atâta informaţie cât un om din Renaştere într-un an întreg.
Cu toate că au tone de jucării, filme, mall-uri şi mofturi, sunt inventivi şi creativi. Sunt curioşi şi obraznici atât cât le şade bine copiilor să fie obraznici. Adică numai atât cât să te facă să zâmbești. Sunt veseli şi iubitori.
Dacă e să mă gândesc la jocurile copilăriei mamei mele sau ale bunicilor… atunci când o minge de cârpă era suficientă pentru cel mai spectaculos meci de fotbal, constat că există o schimbare. Nu ştiu dacă pot să o numesc evoluţie sau numai schimbare, aşa că mă declar doar un observator. Ca şi observator am realizat seria de desene “Prietenii fetiţei mele”. E o serie deschisă. De abia am început să povestesc…
De ce ai ales ca la sărbătorirea a 2X20 de ani să expui lucrări cu și despre copii? Această preocupare vine din prezența fiicei în viața ta?
Cu siguranță, Miral mi-a dat sens și e tot universul meu. E bucurie și această bucurie am transformat-o în ceea ce am pus pe simezele celor două galerii…
Încotro se îndreaptă cariera Mirelei Trăistaru? Dar viața?
Îți dau doar un citat din Lucian Blaga:
<<Copilul râde: “Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”>>
Jocul, iubirea şi înţelepciunea mea e arta!
