Sâmbãtã, 12 mai 2012, ora 18.00 la Centrul Artelor Vizuale (Cãminul Artei)- Bucureşti (Str. Biserica Enei Nr.16), va avea loc vernisajul expoziţiei internaţionale multimedia ”CONSTANȚA CAZ 012”, curatoriatã de Gabriel Brojboiu. Evenimentul este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Primãria şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti -ARCUB şi Fundatia Menthor, şi sustinut de Wales Art International, British Council, Arts Council of Wales, Welsh Assembly Government, Primãria Constanţa şi Rotary Club Cetatea Tomis Constanţa şi alţii. Expoziţia va rãmane deschisã în perioada 12-23 mai 2012.
Dupã ce a produs o serie de evenimente multimedia în spaţii neconvenţionale, (cazematã, o vilã neterminatã, gara din Constanţa), proiectul ”CONSTANŢA CAZ 012” se va desfãşura de aceastã datã în galerie, având un caracter preponderent retrospectiv. Expoziţia va conţine lucrãri de instalaţie, video, fotografie, pictură şi performing, realizate de artişti din Constanţa, Bucureşti, Austria, Italia, Danemarca şi Wales- Anamaria Avram, Gabriel Brojboiu, Ruxandra Brojboiu, Constantin Gheorghe, Georgiana Cozma, Helga Gasser, Gabriela Gheorghe, Hotel ProForma, Johann Jascha, Flavia Lupu, Antonio Manfredi, Iulia Panã, Dan Perjovschi, Wanda Zyborska/ Glyn Davies.