Miercuri, 25 aprilie 2012, ora 18:00, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare desfășurat la Craiova și București sub motto-ul: „Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”, Fundația „Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi lansează volumul „Shakespeare-textul ca partitură de joc” de Ana Maria Narti, cu un cuvânt înainte de Andrei Șerban. Prezintă: Florica Ichim, Andreea Dumitru.
Lucrând în anii ’60 la secretariatul literar al Teatrului „Bulandra”, la invitaţia directorului şi regizorului Liviu Ciulei, Ana Maria Narti a avut şansa să colaboreze la începutul carierei sale cu la fel de tânărul pe atunci Andrei Şerban, care urma să monteze pe celebra scenă Iuliu Cezar de Shakespeare. A învăţat astfel să descifreze textul teatral dincolo de analize literare, studii sociologice, consideraţii filosofice ori speculaţii intelectuale, punând pe primul plan prezenţa actorului viu. Textul clasic a devenit pentru Ana Maria Narti şi colaboratorul său partitură de joc. Ce i se poate oferi actorului ca impuls de joc? Unde poate actorul să găsească gândul viu, greu de emoţii, şi experienţa fizică în stare să dea energie personajului? Iată întrebările care îi preocupă pe profesioniştii scenei şi nu pe cei ai scrisului.
Pornind de la această experienţă, dezvoltată apoi preţ de o viaţă împlinită în slujba teatrului, Ana Maria Narti nu prezintă o culegere de reţete pentru spectacole pe texte shakespeariene. Dimpotrivă, crede că fiecare text shakespearian este un univers viu, care creşte de la lectură la lectură şi se modifică de la cititor la cititor. Ceea ce propune ca demers activ este analiza orientată spre scenă, cea care caută cuvântul rostit, vocea vie, mişcarea reală, comunicarea de la trup la trup; ea este menită să redescopere concretul în text. Pe deplin conştientă de bogăţia şi întinderea teatrului dramaturgului elisabetan şi de limitele cercetării îndeplinite, autoarea propune cititorului să ia parte la o căutare de fapt fără sfârşit: cea a cheilor jocului shakespearian. Sunt citate, în această pasionantă analiză, piesele cele mai cunoscute ale marelui dramaturg şi câteva pe nedrept căzute într-un con de umbră, dar şi celebre montări, intepretări scenice, de la Stanislavski, Brecht, Grotowski şi Peter Brook la Ingmar Bergman şi Andrei Şerban.
În această abordare a operei shakespeariene – dinspre practica artei teatrale şi nu dinspre studiul filologic – constă nu doar originalitatea cărţii în peisajul editorial românesc, ci şi pariul câştigat de autoare. Dacă e adevărat că, în ultimii ani, graţie unei noi generaţii de cercetători, Shakespeare a fost retradus şi aprofundat în limba română, Shakespeare – textul ca partitură de joc de Ana Maria Narti este, cu siguranţă, o apariţie inedită, cu atât mai oportună, în seria contribuţiilor autohtone dedicate dramaturgului.
Ana Maria Narti a semnat, în anii ’60, cronică de teatru şi de film pentru Contemporanul şi pentru revista Teatrul („cea mai mare parte din timp, pe post de colaboratoare externă, întrucât eram privită ca o disidentă primejdioasă”, așa cum mărturiseşte ea însăşi în Biografia lui Andrei Şerban apărută la Polirom, în 2006). S-a numărat printre primii jurnalişti care au consemnat apariţia promiţătoare pe scena teatrală bucureşteană a studentului debutant Andrei Şerban. A colaborat cu acesta, pregătind analizele de text în vederea spectacolelor. Din România până în Finlanda şi din Franţa până în SUA, colaborarea lor a dat naştere unor experimente teatrale diverse. În 1970, a cerut azil politic în Suedia, specializându-se treptat în comentariul politic. A semnat, timp de peste douăzeci de ani, o rubrică în pagina editorială a celui mai mare cotidian suedez, Dagens Nyheter. A publicat şase cărţi în suedeză. Începând cu anul 1999, a fost membră a Parlamentului suedez, din partea Partidului Liberal.
Ana Maria Narti este autoarea volumelor Medeea lui Andrei Şerban (2007) şi Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară (2010), ambele publicate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”.
Noul său volum apare în seria „Eseuri, cronici, însemnări teatrale”, care, începând din anul 2005, pune în pagină contribuţii teoretice şi publicistica celor mai reprezentativi creatori de teatru români, eseurile, cronicile şi analizele criticilor noştri, apărute în reviste de specialitate şi cotidiene, oferind, astfel, o imagine panoramică asupra mişcării teatrale românești și străine din diferite perioade.
