La editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a apărut, de curând, volumul ”Despre mecanismele puterii: Societatea de curte” de Norbert Elias. Traducere din limba germană de Hans Neumann.
„În Societatea de curte Norbert Elias ne invită […] la întâlnirea cu maniera sa originală de a aborda istoria din perspectivă contemporană, aceea de a descoperi împreună spiritul trecutului.” (Canadian Journal of Sociology)
„Norbert Elias a fost unul din cei mai originali gânditori ai secolului XX din domeniul științelor socio-umane.” (S. N. Eisenstadt)
„Societatea de curte este una dintre operele majore ale lui Norbert Elias. Funcţia istoricǎ a acestui tip de societate este una dublǎ : întemeiazǎ şi afirmǎ o distincţie, îl separǎ pe curtean de vulg; în acelaşi timp, curtea conservǎ şi transmite un stil de viaţǎ, care este adoptat de alte medii sociale. Societatea de curte constituie astfel un dispozitiv central în procesul de modificare a sensibilitǎţilor şi comportamentelor în secolele XVII şi XVIII. Asemenea unui laborator, aici erau experimentate controlul de sine şi observarea celuilalt, stǎpânirea emoţiilor, reglarea economiei pulsionale, definirea exigentǎ a pudorii. Societatea de curte, prin constrângerile şi regulile ei, dǎ naştere unei noi structuri a afectivitǎţii individuale, unui nou habitus psihic.” (R. Chartier)
Din cuprins: Sociologia şi ştiinţa istoriei, Structuri locative ca indicator al structurilor sociale, Particularitatea interdependenţelor aristocratice, Etichetă şi ceremonial: comportamentul şi mentalitatea umană ca funcţii ale structurilor de putere din societate, Legăturile monarhului prin etichetă şi oportunităţi de distincţie socială, Geneza şi evoluţia aristocraţiei franceze de curte ca funcţii ale structurilor de putere la nivelul întregii societăţi, Sociogeneza romantismului aristocratic în procesul curtenizării, Sociogeneza Revoluţiei franceze.
Norbert Elias (1897-1990) se numără printre marii sociologi ai secolului XX. Născut în Germania, Elias a obţinut un doctorat în filosofie şi apoi a revenit la sociologie, lucrand cu fratele mai mic al lui Max Weber, Alfred Weber, şi cu Karl Mannheim. Mai târziu el a fugit de regimul nazist în 1935 şi s-a stabilit in Marea Britanie. Deşi prima sa carte, Procesul Civilizării, a apărut încă din 1939, opera sa a atras atenţia abia după retragerea sa din activitate din 1962, an după care cea mai mare parte a lucrărilor sale încep să fie publicate. A primit, între alte distincţii, Premiul Theodor W. Adorno oferit de oraşul Frankfurt (în 1977) şi Premiul European Amalfi pentru Sociologie şi Ştiinţe Sociale oferit în 1987 de Asociaţia Italiană de Sociologie.
Premiul European Amalfi pentru Sociologie şi Ştiinţe Sociale oferit în 1987 de Asociaţia Italiană de Sociologie.