Editura sibiană A.T.U. a publicat recent volumele de versuri „Verde şi albastru cu Odin” de Marius Mitea, volumul de debut în poezie „Păpuşi” al lui Alexandru Gheţie, schiţele din „Cârciuma lui Bicuţă”, vol. 2, de Liviu Nanu şi nuvela „Îmblânzitorul de cărnuri” a debutantului Robert Nuţu. Volumele au apărut în colecţiile „Raftul de poezie” şi „Proză contemporană”, coordonate de Mihai Curtean.
„Verde şi albastru cu Odin” de Marius Mitea
„Unul dintre cuvintele umbrelă ale poeziei lui Marius Mitea e Apocalipsa, scris cu majusculă. Dar e o apocalipsă care se consumă în crâşmă. Tot în crâşmă coboară şi zeii („zeul / împarte bolboroseala magică / a fumului de ţigară-necat / în vodcă ieftină cu vasile / proletarul mesianic”) sau arhanghelii („rătăcit în crâşma / burduşită de proletari inconştienţi / discret arhanghelul / se prelinge pe lângă pereţii cariaţi şi / se-ascunde după tejghea / unde începe să scâncească”) având gânduri şi sentimente omeneşti. Nu numai că beau, fumează şi plâng, dar nu se deosebesc prea mult de ceilalţi clienţi. Crâşma e un fel de templu, în care votca e un obiect sacru („ne dăltuim chipuri cioplite în votcă”). Crâşma e acel loc unde mitologia şi metafizica se suprapun peste biografia personajului liric al cărţii, aflat, altfel, într-o ebuliţie nebună („în interiorul globului ocular / stâng îşi are sălaşul de 17 zile un / păianjen roz translucid”). Nu cred că intenţia acestui coctail metafizic a fost să stârnească râsul şi oroarea, ci să-i dea corporalitate angoasei. Imaginarul poeziei lui Marius Mitea e în acelaşi timp post-suprarealist şi minimalist, o combinaţie de pe urma căreia are de câştigat această carte. Când iei în mână această carte, parcă ai lua o grenadă cu inelul scos. Eu, unul, i-am auzit explozia!”, a spus Dumitru Crudu.
„Păpuşi” de Alexandru Gheţie
„Păpuşile lui Alexandru Gheţie par culese din toate colţurile vieţii, conform unei estetici funcţionale „între iubire şi spălatul la bideu”. Imaginile sunt diverse: o poetică metaforică, dar mai ales vizuală. Mental vizuală, căci mare parte din peisaje sunt viziuni, iar viziunile sunt puternic infuzate de ingrediente culturale. Însă impresia care m-a marcat după lectură este intensitatea simţirii. Căci poetul scrie despre dragoste şi singurătate, despre inabordabila, dar şi sufocanta Milena. Disperare, dorinţă şi plictis simulate, minimalism casnic amestecat cu o tensiune incandescentă. Un poet care rămâne tăios şi în plictis nu e puţin lucru! Pentru că plictisul derivă din imperfecţiunea şi delăsările lumii. De unde şi poemele scrise în variante, aşa cum îşi picta Cezanne peisajele montane. Lumea trebuie refăcută şi rerefăcută cu ajutorul poeziei. Singura cale de mântuire din înmuierea globală.”, a spus Felix Nicolau.
„Cârciuma lui Bicuţă – Vol. 2” de Liviu Nanu
„Cu zâmbetul pe buze, într-o stare de permanentă bună-dispoziţie, printre anecdote şi farse făcute prietenilor de pahar, sunt rostite adevăruri grave sau dintre cele rostite la colţ de stradă, ştiute de toată lumea, dar greu de probat.” Gheorghe Stroe despre „Cîrciuma lui Bicuţă – Vol. 2”: „Atît în poezie, cît şi în proză, Liviu Nanu îşi propune ca finalitate să-şi seducă cititorul prin ironia tolerantă, prin umorul rezultat din evoluţia ingenioasă a unor situaţii pentru care eticheta de derizoriu este cea mai potrivită. În definitiv, după atîta literatură preocupată pînă la obsesie de complicaţie, cititorul poate fi recîştigat, cumva cu mai multe şanse, chiar de asemenea texte rezonabile ca dimensiune, care la sfîrşitul lecturii te lasă nu încrîncenat, ci cu zîmbetul pe buze.” (Tudorel Urian)
„Îmblânzitorul de cărnuri” de Robert Nuţu
„Prin ceea ce scrie, Robert Nuţu militează pentru o înviere a esteticii urâtului, în sensul cel mai visceral cu putinţă. Dantelăria aproape barocă de viscere şi secreţii e construită cu minuţiozitate şi fiecare cuvânt, cu perdea sau fără perdea, are locul său bine stabilit în arhitectura textului. Sade trecut prin Huysmans, Dalí trecut prin Cannibal Corpse şi, pe alocuri, câte ceva din atmosfera paranoidă a filmului Fear and Loathing in Las Vegas. O carte şocantă, în care sexualitatea explicită se combină cu un fel de deconstrucţie a cărnii, a organicului, care autorului pare să nu-i provoace greaţă, totul fiind tratat în modul cel mai firesc. Organicul sfârşeşte prin a fi descompus şi îmblânzit, ca o victorie a percepţiei şi a minţii asupra senzaţiei şi senzorialului. Cred că cititorul n-ar trebui să privească această carte strict din punctul de vedere al senzaţiilor brute şi al cărnii, ci ar trebui să încerce să descopere şi umorile psihicului care se ascund în atmosfera aspră şi tulburătoare a nuvelei de faţă. Un subiect care unora le poate părea respingător, însă o scriitură captivantă şi onestă, construită pe un univers infrareal al detaliilor, care anunţă un scriitor ce merită toată atenţia în continuare.” (Mihai Curtean)
