După cum unii autori români „merg prea greu în literatura română”, la fel, în unele ţări, se merge prea repede când e vorba de folosirea noilor tehnologii pentru a prezenta artişti şi proiecte ale acestora în întreaga lume, de a-i aduce în faţa unui public cât mai larg. Cum? Prin utilizarea internetului şi transmisiunilor live, în spaţii-target din întreaga lume, fie că e vorba de spectacole, de conferinţe, de lecturi, concerte, lansări etc. Încercări sau reuşite de acest fel există şi în România, prin transmiterea live de evenimente şi interviuri literar-artistice (un proiect la început de drum, gândit de Victor Potra, e o excepție care confirmă regula), cu un public exclusiv on-line. De asemenea, Opera Naţională din Bucureşti a iniţiat un program de transmisiuni în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) ale unor montări de succes aparţinând celor mai importante teatre lirice de pe glob.
Cum ar trebui continuate astfel de proiecte, în opinia mea? Dacă nu avem zgârie nori în faţa cărora să stăm relaxaţi, ca în sălile de cinematograf, urmărind proiecţia unui spectacol, a unei lecturi, a unui concert, avem din plin blocuri umplute de afişe publicitare. Printre aceste spații comerciale, literatura trebuie să se ininueze și să-l seducă pe consumatorul de Net și de imagine.
De asemenea, avem suficiente parcuri în care tinerii sau mai puţin tinerii s-ar strânge pentru a urmări ceva „în premieră”. Sigur că sunt un import, proiecțiile și proiectul cultural în spațiile publice, dar ceva ce se face în alte ţări de zeci de ani și cu succes.
Dacă ne gândim că România este printre ţările europene cu cei mai mulţi utilizatori& consumatori de internet, cum se facă că românii nu realizează tot mai multe evenimente culturale, artistice, științifice și educaționale folosindu-se de suportul noilor tehnologii ale informației și ale comunicării? Nu ducem lipsă nici de experţi în domeniu, nici de idei. Oare ce ne mai trebuie?
Andra ROTARU
ce ne mai trebuie? exercitiul din copilarie de a gusta cultura in mod constant