Învierea Domnului este, fără îndoială, o sărbătoare a spiritului. Și totuși cum să nu te apuce îndoiala când peste tot, în cele două-trei zile libere de Paște, nu s-a vorbit decât despre plăcerile, tot mai primare, ale trupului? Televiziunile și ziarele mioritice au vuit în sus și în jos, în lung și-n lat, despre ce a mâncat X pseudo-vedetă de televiziune, unde și-a petrecut mini-vacanța Z blondă veșnic dezgolită sau ce crime și accidente mortale au avut loc în Noaptea Sfântă. Inclusiv emisiunile de divertisment nu mai sunt ce erau, deși vârsta nu îmi permite nostalgia cupletelor de odinioară. Pe un astfel de fond încărcat cu orice altceva decât spiritualitate, am văzut singura știre cu adevărat tragică, al cărei mesaj ar trebui să ne lovească pe toți în moalele capului: Mario Vargas Llosa prezice, în noua sa carte, „La civilización del espectáculo” (Civilizaţia spectacolului), dispariția culturii și amurgul intelectualilor. Simțiți durerea? Sau ceafa multora e prea groasă pentru o astfel de ”pișcătură”?!
Nu multe sunt momentele în care am timp să stau liniștită pe canapea, unică stăpână pe telecomandă, și să butonez de pe un post pe altul. Acum câteva zile mi-am dat seama că, într-adevăr, nu pierdeam nimic. Ba din contră, îmi mai păstram puțin din optimism în ceea ce privește drumul (sperăm nu fără întoarcere) pe care s-au înscris cultura și actul cultural. Cuvintele lui Llosa m-au izbit, însă, mai tare decât mă așteptam: deculturalizarea maselor și devalorizarea intelectualilor să fie la fel de acute peste tot și nu doar în România noastră? Se prea poate, dar până să mă uit peste gard, trag o privire în propria orgadă și mă apucă panica. Emisiunile pentru „mase” sunt din ce în ce mai multe și mai slabe și, Doamne!, masele sunt din ce în ce mai lipsite de spirit și se reduc, cu o viteză alarmantă, la instinctele pe care speram că ni le putem ține în frâu de câteva secole încoace. Iar produsele audio-vizualului pentru elită sunt tot mai timide sau, din contră, încep să bată toba pe ulițe. Cum ar trebui să se dea cultură maselor avide de circ (uneori uită și de pâine pentru o porție cât mai mare de scandal)? Cu gura deschisă pe sfert sau cu violență, îndesată cât mai în jos pe gâtul neemancipat al lui nea` Ion și tanti Lenuța? Civilizaţia spectacolului ia şi în România forme groteşti ori absurde!
