La Editura Curtea Veche Publishing, în colecţia „Byblos”, a apărut volumul „Viscolul” de Vladimir Sorokin, în traducerea Antoanetei Olteanu. Păstrând atmosfera prozei de secol XIX, “Viscolul” este povestea lui Platon Ilici Garin, medic de provincie, care îşi propune să ajungă cu orice preţ la datorie, în Dolgoe, unde o boală misterioasă transformă oamenii în zombi.
“Cetăţeanul trăieşte în fiecare dintre noi. În epoca lui Brejnev, Andropov, Gorbaciov şi Elţîn am încercat încontinuu să suprim cetăţeanul responsabil din mine. Îmi spuneam că sunt artist, la urma urmei. Ca povestitor, am fost influenţat de undergroundul moscovit, unde nu era neobişnuit să fii apolitic. Iată una dintre anecdotele noastre preferate: În timp ce trupele germane mărşăluiau prin Paris, Picasso îşi vedea de treabă şi desena un măr. Asta era atitudinea noastră — trebuie să-ţi vezi de treabă şi să-ţi desenezi mărul indiferent de ce se petrece în jur. Am ţinut cu dinţii de acest principiu până am împlinit cincizeci de ani. Acum cetăţeanul din mine s-a trezit la viaţă.”, a scris autorul.
“[Vladimir Sorokin] este probabil atât cel mai apreciat, cât şi cel mai controversat autor rus contemporan, considerat de critici un „classic în viaţă“, chiar dacă temele sale […] duc tradiţia rusească a grotescului în zone în care Gogol şi nici măcar scriitorul absurd al epocii staliniste Daniil Harms nu au îndrăznit să se aventureze.” (DANIEL KALDER, Publishing Perspectives)
“În opera sa, Sorokin nu doar demolează tabuurile literare şi culturale, ci şi pune sub semnul întrebării însuşi conceptul de literatură şi rolul receptării în cadrul procesului de creaţie. În toate cărţile sale de referinţă pare a-şi întreba cititorul: „Ai curaj să citeşti mai departe?“ (DAVID C. GILLESPIE)
Păstrând atmosfera prozei de secol XIX, “Viscolul” este povestea lui Platon Ilici Garin, medic de provincie, care îşi propune să ajungă cu orice preţ la datorie, în Dolgoe, unde o boală misterioasă transformă oamenii în zombi. Pentru că nu găseşte cai de schimb la poşta din Dolbeşino, doctorului i se recomandă tovărăşia cărăuşului Kozma, care pentru cinci ruble îl poate duce cu maşina la destinaţie. Aventura celor doi, cu puternice ecouri din Tolstoi, Gogol şi Kafka, este marcată de papasuri şi de personajele dintre cele mai stranii — un morar înalt cât palma şi soţia sa voluptoasă, producătorii kazahi de narcotice, cadavrul uriaşului îngheţat şi omul său gigantic de zăpadă, cu un falus enorm —, care transformă această călătorie aparent banală într-un traseu fantastic, infernal, în care nu doar viscolul dobândeşte proporţii gigantice, ci şi natura umană, care îi cade pradă.
Romanul va dezvălui numai şi numai la momentul potrivit de ce maşina lui Kozma este trasă de cincizeci de cai nu mai mari decât o potârniche, de ce în Rusia caii de povară sunt înalţi cât o casă cu două etaje şi, nu în ultimul rând, de ce misterioasa molimă, care le dă morţilor forţa să-şi părăsească mormintele, vine din Bolivia.
Vladimir Sorokin [n. 1955] este unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai controversaţi scriitori ruşi contemporani. În 1977, a absolvit Institutul de Petrol şi Gaze, dar nu a profesat niciodată ca inginer. După absolvire, a lucrat la revista Smena, însă a fost concediat după un an pentru că a refuzat să se înscrie în Comsomol. Artist plastic deopotrivă, Sorokin a frecventat cercurile underground ale artiştilor conceptuali din Moscova anilor ’80 şi a ilustrat peste cincizeci de cărţi. A debutat ca poet în 1972, iar în 1977 a început să scrie proză, care a circulat în samizdat până la căderea URSS-ului. Avea să devină cunoscut în Occident încă dinaintea prăbuşirii regimului sovietic. În 1985, revista pariziană AZ îi publică şase povestiri, iar mai târziu, în acelaşi an, îi apare primul roman, Ocered’, tot la Paris. Au urmat numeroase alte scrieri, care au determinat, în parte, juriul Premiului Andrei Belîi să-i acorde trofeul în 2001 pentru „servicii deosebite aduse literaturii ruse“: romanele Norma, Roman,Tridţataia liubov’ Marinî, Inimile celor patru [Art. 2008], Goluboe salo, Gheaţa [Curtea Veche Publishing, 2006], Put’ Bro, Ziua opricinicului [Curtea Veche Publishing, 2008], Kremlinul de zahăr[Curtea Veche Publishing, 2009], precum şi volumele de proză scurtă Pir şi Pervîi subbotnik. Sorokin este deopotrivă autor de piese de teatru şi de scenarii de film. În 2003 a compus pentru Teatrul Balşoi libretul unui spectacol de operă pe muzica lui Leonid Desiatnikov.
