Liviu Antonesei a publicat, de curând, volumul de poezie „Povești filosofice cretane și alte poezii din insule”, Editura Herg Benet. „Spiritul asociativ, capacitatea speculativă fină, vocaţia literară, se împlinesc în Pharmakon, o remarcabilă carte de poeme, personalizată, într-un peisaj literar ce favorizează livresul, intertextualitatea, metatextualitatea, „textualismul” etc, printr-o tensiune a rostirii ce nu ocoleşte exprimarea nudă a emoţiei. Sub semnul unui als ob ce implică spaţiul imaginaţiei, cartea de poezii a lui Liviu Antonesei completează eseurile aceluiaşi măcar prin contraponderea posibilă indusă de ideea de „inocenţă” (asociată poeticului) în contrapondere cu „pierderea” ei, despre care glosa eseistul şi criticul”, a scris Marian Papahagi. Andra Rotaru a dialogat cu Liviu Antonesei despre acest volum de poeme, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Aţi scris volumul „Poveşti filosofice cretane şi ale poezii din insule” în perioada 2008-2011. Există o rapiditate mai accentuată în poezie, de evoluţie, faţă de proză?
Nu ştiu exact, probabil că da, poezia însăşi, dacă „îţi vine”, se scrie mai repede. Oricum, volumul acesta s-a cam scris singur în mai puţin de trei ani, în câteva reprize în care am avut norocul să locuiesc în nişte minunate insule presărate prin mările şi oceanele lumii – Creta, Terceira din Azore, Insula Mare a Britaniei – în cea a Brăilei încă n-am ajuns! Cred că doar primul ciclu şi unul de numai de câteva poeme, intermediar, au fost scris în ţară, la Iaşi. Partea a doua a titlului volumului este cât se poate de „realistă”!
Primul ciclu de poeme este realizat din ipotetice „scrisori dionisiace” ale lui Henry Miller către Anaïs Nin. Perioada de dinainte de 1932?
Îmi imaginez că este perioada de imediat după ce Henry şi Anais, dar şi June!, se întâlnesc la Paris. Într-un fel, personajele, cred, maschează cumva nişte ipostaze ale eului liric, poate şi ale altui eu, care n-a avut însă amabilitatea să răspundă la scrisori!
“Dacă toate femeile lumii/s-ar reuni în femeia perfectă”, ce ar urma?
Bănuiesc că fiecare poet – poate chiar fiecare bărbat, chiar şi un contabil! – este bântuit, măcar uneori, de fantasma perfecţiunii, în cazul de faţă, feminine, de ceea ce cu un termen uzat deja se numeşte „eternul feminin”! Ce ar urma? Nu ştiu exact, eu pot depune mărturie cât de cât credibilă despre „ce a urmat”! Şi, de bună seamă, mă gândesc că va mai fi, va mai urma…
Tensiunea născută în prima parte a volumului îşi schimbă traseul din carnal-imaginativ în filosofic-apolinic.
Într-o oarecare măsură, cred că da. Însă am senzaţia că o anumită tensiune între apolinic şi dionisiac se păstrează mereu. Oricum, nu e nimic premeditat, aşa s-au scris poemele, care sunt aşezate în volum exact în ordinea în care s-au scris.
Unde pot găsi eroii volumului „primordiala plăcere a lumii”?
Cred că mai bine decât aş putea răspunde pe scurt aici, am răspuns în eseul „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”, care probabil nu chiar degeaba a avut până acum trei ediţii, două pe hârtie şi una electronică, la Liternet. Rezumând cât se poate rezuma, aş spune că plăcerea cu pricina nu poate fi găsită decât în fuziunea completă care este dragostea.
„Aici, totul e după alte ritmuri”
Senzaţia pe care am avut-o de la prima întâlnire cu Creta şi pe care am regăsit-o mereu, este aceea a schimbării generale de ritm, a ieşirii din graba vieţii noastre moderne şi a regăsirii unui ritm mai calm, dar parcă şi mai intens vital în acelaşi timp, o senzaţie care mi-a provocat o imensă bucurie şi care, cred, a declanşat fluxul liric care intrase într-o vacanţă de aproape zece ani. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat, dar o senzaţie succesivă aceleia este că am intrat cumva într-o altă vârstă a poeziei mele – nu spun mai bună sau mai rea, ci pur şi simplu alta – care nu pare să aibă legătură cu trecerea peste mine a timpului, ci mai degrabă cu descoperirea acelui loc miraculos, iar apoi a altor câtorva locuri care, deşi diferite, par să aibă în comun ritmul despre care vorbeam. Chiar şi Londra, care este o insulă într-o insulă îmi dă aceeaşi senzaţie – nu de la început, ci abia la a cincea întâlnire! –, poate din pricina pietrelor din ziduri, poate din cauza parcurilor sale nesfârşite şi a bătrânilor săi arbori.
Veţi pregăti evenimente duble pentru cele două cărţi care v-au apărut în acest an: „Poveşti filosofice cretane şi ale poezii din insule”, Editura Herg Benet şi „Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia”, Editura Polirom?
Da, evenimentele au început să se aşeze separat din diverse motive ce ţin ba de programul meu, ba de programele editurilor, ba de genurile cărora aparţin cele două cărţi. Vinerea ce vine va avea loc lansarea volumului de povestiri de la Polirom aici, la Iaşi, care se va bucura probabil de o lansare bucureşteană la Bookfest. „Poveştile filosofice…” vor fi însă lansate mai întâi la Bucureşti, la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, cred că pe 18 mai, spre seară, urmând că fie lansat la Iaşi cândva spre sfârşitul lunii mai…
