La Editura Polirom, în seria de autor „Andrei Oişteanu”, a apărut volumul „Grădina de dincolo. Zoosophia: Comentarii mitologice” de Andrei Oişteanu. Eseul „Grădina de dincolo” propune o interesantă interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a iniţierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare, în care trece prin mai multe trepte de iniţiere – încercările la care e supus –, iar la final atinge starea de iniţiat, reprezentată de încoronarea sa şi căsătoria cu fata lui Roş Împărat.
Înzestrat cu puteri magice în mituri, religii sau superstiţii, animalul apare într-o varietate de ipostaze: părinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetaţiei etc. Deopotrivă eseu şi mic dicţionar, Zoosophia analizează tendinţa omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice şi religioase, fie prin imaginarea unor fiinţe fantastice, fie prin exacerbarea calităţilor unor animale reale, ridicate la rang de simbol.
„Cele două eseuri ale lui Andrei Oişteanu, absorbind o bibliografie întinsă şi pline de observaţii de profunzime şi fineţe spirituală, se cuvin abordate atât ca demers teoretic, cât şi ca realizare analitică. Cel dintâi eseu –Grădina de dincolo –, după ce punctează pertinent traseul gândirii mitice de la ritualitatea spaţiului sacru la mit şi magie degradată, stabileşte o bază de plecare întru totul justificată: «putem interpreta drumul şi încercările la care e supus Harap Alb ca fiind o alegorie a ritualului de iniţiere». Harap Alb reface călătoria către Centrul spiritual-cosmic, în descendenţa unor Rama, Ghilgameş, Tezeu, Orfeu, Heracle. Toate elementele, aparent nemotivate, ale basmului-călătorie se strămută astfel într-un cod mitic, devenind teme iniţiatice, mijloace magice, formule incantatorii, scenarii rituale… Excelând în spiritul sintetic, Zoosophiaramine un studiu util asupra câtorva făpturi mirific-hibride (vasiliscul, aspida, phoenixul, inorogul, simorgh-ul, pasărea Roc etc.).” (Dan C. Mihăilescu)
„Drumul eroului către fata lui Roş Împărat este interpretat în lumina câtorva dintre iniţierile ascetico-mistice, «proprii diferitelor sisteme religioase» şi schiţate cu siguranţa celui familiarizat cu paginile lui Mircea Eliade. Mânuind cu dezinvoltură un material extrem de divers şi, în bună măsură, încă neclarificat de către etnolog sau istoricul miturilor şi al religiilor, autorul ne propune un şir de frumoase metafore şi, implicit, o meditaţie despre fictiunea literara, inchipuita ca o «gradina de dincolo». Numai asa ne putem explica prezenta a doua coordonate ce structurează întregul studiu complementat cu o a doua secţiune a cărţii, Zoosophia, cuprinzând –sub forma unui «dicţionar-eseu» – nişte «comentarii de mitologie zoologică».” (Mircea Muthu)
