Joi, 5 aprilie 2012, ora 18:30, în Sala Oglinzilor (Uniunea Scriitorilor din România), va avea loc lansarea volumului „Blogstory” de Nora Iuga, Editura Casa de Pariuri Literare. Prezintă: Bianca Burţa Cernat şi Corina Sabău.
„La Zürich, când intri într-un magazin, spui „Grüetzi“, la Berlin, „Hallo“, la Buenos Aires, „Ola“, un „Hallo“ întors pe dos, poate unde-i pe emisfera cealaltă, la Viena, „Grüss Gott“, dar şi la Sibiu, acum 60 de ani, se spunea tot „Grüss Gott“. Timişoara nu cred că făcea opinie separată, că unde-i unu’ nu-i putere, o ştie tot românu’, dar nici Budapesta n-avea de ce să facă mofturi, de vreme ce Sisi, superba împărăteasă a Austriei, devenise regina Ungariei, datorită unui foarte cool conte maghiar… cam aşa se încrucişează şi limbile. „Grüss Gott“ înseamnă: „Salută-l pe Dumnezeu“ sau „Domnul să te aibe în pază“. Din binecuvântare a ajuns marcaj de graniţă a fostului imperiu habsburgic. Gata. Mi-am făcut intrarea în scenă. De fapt n-am vrut decât să vă spun „Bună ziua“. (Nora Iuga 29 decembrie 2009)