La Editura Publica a apărut volumul „Sean Penn-biografia autorizată” de Richard T. Kelly, în traducerea lui Cosmin Nare.
„Sper, cel puţin, ca această carte să aibă ceva de oferit cititorului, pe trei niveluri diferite: în primul rând, ca portret al unui artist şi ca trecere în revistă detaliată a unui portofoliu de opere permanent provocatoare şi duse la îndeplinire, chiar dacă nu se bucură întotdeauna de o largă apreciere sau deplină acceptare. Calităţile de actor ale lui Sean Penn nu au, însă, nevoie de nicio recunoaştere din partea criticilor. În al doilea rând, sper că veţi găsi amuzant stilul anecdotic în care este scrisă această carte şi, în al treilea rând, că se va putea înţelege ceva mai mult despre Statele Unite ale Americii şi vremurile stranii trăite de Penn, împreună cu familia şi prietenii săi. Subtitlul Viaţa şi epoca poate părea de rău augur pentru o carte despre un actor de nici 50 de ani. Permiteţi-mi să vă ofer următoarea explicaţie: filmele nu au cum să nu vorbească despre epoca lor şi, câteodată, dacă avem noroc, pentru aceasta.” (Richard T. Kelly)
Sean şi cu mine ne simţim bine împreună, fără nicio îndoială. Îmi amintesc când ne documentam pentru filmul The Pledge (2001), eu m-am trezit a doua zi dimineaţă să iau micul dejun şi l-am găsit pe Sean adormit sub pian. Mi-am zis: „Iată încă un motiv pentru care ne înţelegem aşa de bine. Uite alt irlandez care nu are chef să se scoale cu noaptea-n cap… ”. (Jack Nicholson)
Calitatea care îl defineşte cel mai bine pe Sean Penn este integritatea. Integritate, deoarece există o consonanţă între ceea ce crede, face şi exprimă. Că vă place sau nu, aşa ceva este extrem de greu de găsit astăzi în industria cinematografică. (Alejandro Gonzales Inarritu)
Primul lucru pe care îl observi la Sean este faptul că e un tip foarte amuzant. Al doilea este un fel de curiozitate intelectu-ală permanentă. Abordează orice subiect într-o manieră sistematică. La un moment dat ştie mai multe decât tine despre ceea ce vorbeşti tu. Ceea ce este… supărător, dacă, să zicem, este vorba de muzică. Sau politică. Sau chiar despre soţia ta. (Bono)