Miercuri, 21 martie 2012, asociațiile EURO CULTURART și OPEN ART organizează, pentru prima dată în România, trei evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel, sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR2. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro.
În cadrul evenimentului va fi lansată şi antologia “Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz”, ediţia 2012, Editura Tracus Arte. 43 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite (Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Crista Bilciu, Andrei Bodiu, Magda Cârneci, Gabriel Chifu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Teodor Dună, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, Nora Iuga, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Iulia Militaru, Ion Mureşan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liubiţa Raichici, Livia Roşca, Andra Rotaru, Santha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia) vor susţine câte un recital, într-un dialog muzical alături de rafinaţi interpreţi şi compozitori de jazz şi blues: Berti Barbera, John Betsch, Chris Dahlgren, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ-Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin.
În cadrul programului Ziua Mondială a Poeziei din 21 martie 2012, vor avea loc următoarele evenimente:
Dezbaterea „Poezia faţă cu noile media”, de la ora 15:00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Invitaţi: Crista Bilciu, Teodor Dună, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Livia Roșca, Octavian Soviany, Adrian Suciu; Moderatori: Cosmin Perţa şi Andra Rotaru.
Mitingul literar „O felie de poezie”, de la ora 17:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Invitaţi: Constantin Abăluţă, Ruxandra Anton, Daniel Bănulescu, Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Ioana Diaconescu, Răzvan Ioan Dincă, Rodian Drăgoi, Horia Gârbea, Ioana Greceanu, Augustin Ioan, Viorel Lică, Iolanda Malamen, Andrei Novac, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, Paul Vinicius, Florina Zaharia. Invitaţi speciali: cvartetul „Bella Musica” (Gianina Meragiu – vioara I-a; Mirela Dranga – vioara a II-a; Claudia Carapancea – violă; Olivia Beiu – violoncel). Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Horia Gârbea. La finalul mitingului poetic “O felie de poezie”, vor fi oferite publicului 21 de torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi contemporani care, dacă n-ar fi plecat prea devreme dintre noi, s-ar fi aflat şi ei la eveniment: Adi Cusin, Leonid Dimov, Ion Drăgănoiu, Aurel Dumitraşcu, Ioan Flora, Augustin Frăţilă, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Dan Laurenţiu, Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Cristian Popescu, Marius Robescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Stratan, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Ion Zubaşcu. Viziunea grafică a torturilor poetice îi aparține artistului vizual Mihai Zgondoiu și realizarea acestora Casei Lică (B-dul Decebal nr. 5, Bucureşti). Imaginile folosite pentru realizarea celor 21 de torturi inscripţionate au fost oferite de fotograful Ion Cucu şi de arhiva MNLR.
A patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz, în studiourile TVR 2, de la ora 19:00. Invitaţi: Andrei Bodiu, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Liubița Raichici, Sántha Attila, Eugen Suciu, precum şi muzicienii Berti Barbera, John Betsch, Chris Dahlgren, Mike Godoroja & Blue Spirit, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mircea Tiberian, Nadia Trohin. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja, Florian Lungu.
Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi de Ioan CRISTESCU, iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu
Art director: Mihai Zgondoiu
Producător executiv: Andra Rotaru
Consilier artistic: Anamaria Spătaru, Alina Moldovan
PR& Comunicare: Dorina Cioplea, Gabriela Mareş, Ștefania Coșovei
Organizatori: Asociația EURO CULTURART și Asociația OPEN ART
Coorganizatori: Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
Parteneri media: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro
Blogul oficial al Zilei Mondiale a Poeziei/ Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz:
Ziua Mondială a Poeziei/ Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, ediţia a IV-a, este un eveniment multiart de impact mediatic şi de public care își propune să prezinte publicului câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane, în dialog artistic cu nume de referinţă ale jazz-ului şi blues-ului autohton.
Evenimentul se va constitui într-un material documentar de memorie culturală vie pentru viitoare istorii ale literaturii române prin producţiile ce vor fi realizate şi difuzate de Radio România Cultural, TVR2, TVR Cultural şi TVR Internaţional.
Pentru detalii despre ediţiile anterioare:
https://www.agentiadecarte.ro/2011/05/7-ore-in-direct-cu-alesii-poeziei-si-ai-jazz-ului/
*** Cei care doresc să participe la evenimente din cadrul Zilei Mondiale a Poeziei/Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz sunt rugaţi să scrie (specificând evenimentul la care doresc să participe), la adresele de e-mail: cipariu@yahoo.com sau rotaru.andra [@] gmail.com, până duminică, 18 martie 2012. ora 14.00